20 de mii de globuri din sticlă din Dorohoi au plecat spre Danemarca

0
189

Globurile realizate aici sunt la mare căutare în ţările nordice, unde sunt vândute chiar şi cu zece euro bucata. Sticlarii dorohoieni au lucrat nu mai puţin de 20 de mii de globuri din sticlă care au plecat spre Danemarca. Fiecare glob este unicat în felul lui, fiind făcut manual, iar comanda a venit din partea unui lanţ de magazine care vinde obiecte de artă. „Noi vindem globul cu patru euro bucata, însă în Danemarca preţul ajunge undeva la zece euro“, a declarat Marin Anton, patronul atelierului „Arta Sticlei“ din Dorohoi.

Globuri prea scumpe pentru România

Cei 37 de sticlari din atelierul lui Anton au fabricat şi 15 mii de vikingi din sticlă, care vor fi trimişi în Norvegia. Statuetele sunt la mare căutare în perioada Sărbătorilor de iarnă, fiind cadoul preferat pe care şi-l oferă norvegienii. Fără aceste comenzi, atelierul lui Anton ar da faliment din cauza costurilor mari de producţie şi a cererii extrem de scăzute de pe piaţa internă. 

Extrem de puţini botoşănenii şi-ar permite să cumpere globurile create de artiştii dorohoieni, aşa că oamenii aleg să-şi împodobească brazii cu chiciuri chinezeşti, pe care le găsesc din belşug în bazar. „Cum să dau zece euro pe un glob? Dar astea ce au? Cu zece lei cumpăr zece bucăţi. Eu nu am nevoie ca în brad să-mi atârne obiecte de artă. Nici nu am auzit că la Dorohoi s-ar face globuri“, a spus Angelica Andrei, confecţioneră la o fabrică din Botoşani. Botoşănenii amatori de chilipiruri şi-au putut cumpăra din Bazar ornamentele necesare de Crăciun, cheltuind cel mult 150 de lei.

Spre exemplu, un brad „ecologic“ costă 100 de lei. Un set de zece globuri, tot din plastic, costă între 10 şi 20 de lei, iar preţul unei istalaţii electrice cu o sută de leduri nu depăşeşte 15 lei.

http://www.adevarul.ro/locale/botosani/Sezonul_sticlarilor_din_Dorohoi_0_178782238.html

 

Lasă un răspuns