437 de tineri extremisti de stinga arestati in Copenhaga

0
397


Violenţe 437 de tineri protestatari, arestaţi în Copenhaga

Confruntările care au izbucnit sâmbătă în centrul capitalei Danemarcei, Copenhaga, între câteva mii de tineri şi poliţie s-au soldat cu cel puţin 437 de arestări.

Manifestanţii susţin că s-au strâns în număr de 4.000 în capitala daneză, însă, potrivit autorităţilor, a fost vorba despre doar 1.000-2.000 de protestatari. Aceştia au denunţat închiderea, în urmă cu câteva luni, a unui centru al tinerilor.

Majoritatea manifestanţilor, care locuiseră în acea clădire, au încercat să ocupe cu forţa un alt imobil vacant, aflat în proprietatea primăriei şi care trebuie demolat, notează BBC. „La început a fost o manifestaţie paşnică, dar ulterior s-a transformat din ce în ce mai mult în una marcată de violenţe până când au izbucnit confruntări cu poliţia”, a povestit un oficial.

Tinerii au început să arunce bombe fumigene, încercând să treacă prin barajele poliţiei şi escaladând maşinile acesteia. La rândul său, poliţia a lansat grenade lacrimogene contra manifestanţilor.

În martie, evacuarea forţată a unor persoane fără domiciliu care administrau centrul Ungdomshuset, loc de refugiu pentru tinerii oraşului şi pentru cultura underground încă din anul din 1982, a declanşat violenţe care au durat mai multe zile. În cele din urmă, imobilul respectiv a fost demolat. (A.I.)
sursa : gandul.info

Daca doriti sa lasati comentarii audio la acest articol, le puteti inregistra aici…

Lasă un răspuns