5 Iunie Ziua Nationala a Danemarcei

10
583

Ziua naţională a Danemarcei se sărbătoreşte pe data de 5 Iunie, când este si ziua constitutiei…

Cunoscută din vechime drept locul de origine al vikingilor, apoi, mai aproape de vremurile noastre, drept o mare putere economica nord-europeană, Danemarca s-a transformat într-o naţiune moderna şi prosperă, care participă la integrarea politică şi economică în Europa.

Localizată în nordul Europei, ţara lui Hamlet este o ţară scandinavă, străjuită de Marea Baltică şi Marea Nordului, de forma unei peninsule în nordul Germaniei, alcătuită din circa 500 de insule, din care numai 100 din ele sunt locuite.

Clima este temperată, umedă şi mohorâtă, influenţată de Oceanul Atlantic, cu ierni blânde şi uşor vântoase şi veri reci.

Pericolul inundaţiilor naturale reprezintă o ameninţare în partea sudică a ţării (de ex. zone din Jutland (Jylland) şi de-a lungul ţărmului sudic al insulei Lolland) şi din acest motiv acestea sunt protejate printr-un sistem de diguri.

Populaţia este alcătuită din 5.336.394 locuitori, cu o rată anuală de creştere de 0,31%. Durata medie de viaţă este de 76 ani (estimare la nivelul anului 2000). Religia: 97% sunt evanghelici lutherani, iar restul sunt protestanţi şi romano-catolici.

Limba oficială este daneza, dar engleza este a doua limbă predominantă. Moneda naţională este coroana daneza, 1 krone=100 oere. Danemarca a ales să nu se alăture Uniunii Europene alături de celelalte 11 ţări care au adoptat euro ca monedă unică la 1 ianuarie 1999.

Denumirea oficială este Regatul Danemarcei, dar este folosit destul de des şi numele conveţional, mult mai scurt, Danemarca. Forma de guvernare este de tip monarhie constituţională. Din punct de vedere administrativ, Danemarca este împărţită în 14 judeţe (Arhus, Bornholm, Frederiksborg, Fyn, Kobenhavn, Nordjylland, Ribe, Ringkobing, Roskilde, Sonderjylland, Storstrom, Vejle, Vestsjalland, Viborg) şi 2 regiuni (Fredericksberg şi Kobenhavns). Capitala ţării este Copenhaga (aprox. 1.343.000 locuitori).

Danemarca are o economie modernă bazată pe industria agro-alimentară, industria de maşini şi produse electronice, industria textilă, industria farmaceutică. Danemarca este un mare exportator de produse alimentare. Principale produse agricole: cereale, cartofi, sfeclă de zahăr, mazăre, plante furajere. Danemarca beneficiază de resurse naturale de petrol, gaz natural, peşte, sare, calcar, granit, pietriş şi nisip. Produsul intern brut este de 85.480 milioane de dolari USD.

În Danemarca Shakespeare a ales castel danez Elsinor pentru a-şi plasa faimoasa tragedie Hamlet. În istoria şi cultura Danemarcei se regăsesc nume faimoase care s-au născut aici (sculptorul Thorvaldsen, filosoful Kierkegaard, scriitorul Andersen, marele fizician Nils Bohr – de al cărui nume se leagă fisiunea nucleară, până la scriitoarea contemporană Karen Blixen) şi care au contribuit la creşterea culturală mondială.

10 COMENTARII

  1. cel care-a scris articolul ar face bine sa se documenteze mai bine, daca tot face pe ziaristul..intre Elsinor si Helsingør este o mare diferenta

Lasă un răspuns