Actorul danez Mads Mikkelsen a revenit la Cannes într-un film francez

0
183

Actorul danez Mads Mikkelsen, cu faţa sa colţuroasă şi sumbră, s-a întors la Cannes, în frumoasele peisaje naturale din ‘Michael Kohlhaas’ de Arnaud des Pallieres, turnat în franceză, relatează AFP.

Danezul a câştigat anul trecut premiul de interpretare masculină pentru rolul din ‘Vânătoarea’ de Thomas Vinterberg. El s-a scuzat atunci că nu vorbeşte franceză, ‘poate doar atunci când beau’, a spus el. A revenit în acest an într-o coproducţie franco-germană, în care vorbeşte limba lui Moliere cu accent danez. ‘Îmi place să mă aflu aici, ar trebui să fac din asta o tradiţie!’, a glumit vineri danezul la conferinţa de presă. Aproape tot filmul a fost turnat în exterior, ‘un cadou’ pentru actori, a spus Mikkelsen.

Inspirat dintr-o lucrare clasică a literaturii germane, scrisă de Heinrich von Kleist, scenariul prezintă povestea unui bărbat prosper şi credincios, care alcătuieşte o armată ca să se răzbune pe un mic senior local, ce îi furase caii şi era bănuit că i-a ucis soţia.

‘Sunt foarte impresionat de personaj. Când este pe punctul de a prelua puterea, îşi dizolvă armata din corectitudine morală, fiindcă i se dăduse dreptate’, spune regizorul, fermecat de carte în tinereţe. ‘Personajul este radical. Kohlhaas crede în dreptate şi este orbit de căutarea ei. La sfârşit pierde tot, dar este fericit’, afirmă interpretul său, Mads Mikkelsen. Lupta acestui negustor din secolul al XVI-lea împotriva nedreptăţii este extrem de actuală: ‘este o temă universală’, consideră actorul danez.

…  Actorul danez Mads Mikkelsen a revenit la Cannes într-un film francez

Lasă un răspuns