ALEXANDRU GRĂDINAR, AMBASADORUL ROMÂNIEI ÎN REGATUL DANEMARCEI ŞI REPUBLICA ISLANDA: „Dorim să depăşim clişeele asociate României din trecut şi să redăm situaţia economică din prezent”

0
153

Firmele daneze care operează în România au aceleaşi aşteptări ca şi cele autohtone: un mediu de afaceri stabil, predictibil şi transparent şi o povară administrativă redusă, ne-a declarat Ambasadorul României în Regatul Danemarcei şi Republica Islanda, domnul Alexandru Grădinar.

Excelenţa sa ne-a acordat un interviu în care ne-a vorbit despre relaţiile economice şi diplomatice dintre România şi Danemarca, despre cele trei „momente” care oferă un excelent cadru de intensificare a cooperării bilaterale dintre cele două ţări, cât şi despre „secretul” care a clasat Danemarca, frecvent, ca cea mai fericită şi mai puţin coruptă ţară din lume.

Reporter: Excelenţa voastră, cum descrieţi relaţiile economice şi diplomatice dintre România şi Danemarca?

Alexandru Grădinar: Relaţiile bilaterale sunt foarte bune şi dispun de un potenţial palpabil de a deveni şi mai bune.

Mă gândesc aici, în special, la potenţialul oferit de numeroasa comunitate românească din Danemarca (aproximativ 30.000 de români) şi de oportunităţile de afaceri, încă insuficient explorate. În plan politic, beneficiem substanţial de apartenenţa ţărilor noastre la UE şi NATO şi de convergenţele de interese pe mai multe dosare: Brexit, Parteneriatul Estic, gestionarea crizei refugiaţilor sau securitatea în flancul estic al NATO.

Parteneriatul economic dintre România şi Danemarca are o evoluţie constant pozitivă, atât în ceea ce priveşte dinamica schimburilor comerciale bilaterale, cât şi prezenţa investiţiilor daneze în România. Unul dintre cele mai importante obiective ale mandatului meu în acest domeniu rămâne valorificarea cât mai înaltă a potenţialului economic din relaţia bilaterală, corespunzător dimensiunilor celor două economii.

Revin şi precizez că mă consider norocos pentru faptul că mandatul meu de ambasador este marcat de trei „momente” care oferă un excelent cadru de intensificare a cooperării bilaterale. Primul, în 2017, când România şi Danemarca au sărbătorit 100 de ani de relaţii diplomatice bilaterale. Am organizat, anul trecut, într-un ritm intensificat, o serie amplă de evenimente politico-economice şi culturale. Am căutat şi să intensificăm contactele şi consultările în sfera socială, a justiţiei şi colaborării poliţieneşti, aspecte de interes direct pentru partea daneză. Al doilea „moment” este chiar anul aces­ta – anul Centenarului Marii Uniri. Ne-am propus şi cu această ocazie să punem în lumină parcursul impresionant al societăţii româneşti de la 1918 până în prezent. Am organizat deja o serie de evenimente dedicate antreprenoriatului feminin sau tradiţiilor româ­neşti, şi avem în vedere alte câteva proiecte pentru toamna acestui an. Al treilea „moment” se va petrece în 2019, când România va deţine Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene şi va da un test important de maturitate şi profesionalism.

Reporter: Care sunt principalele domenii de colaborare dintre Româ­nia-Danemarca?

mai mult la :  bursa.ro

Lasă un răspuns