Ambasada României la Copenhaga multumeste sindicatului danez 3F sprijinul acordat comunității românești

0
139
Eveniment multicultural la Copenhaga cu participarea comunității românești

10394055_10152792246633866_5503423313448493994_n

La 25 octombrie 2014, sindicatul danez 3F, în parteneriat cu organizații neguvernamentale străine, inclusiv Asociația de prietenie româno-daneză, a organizat la sediul acestuia un eveniment multicultural menit să asigure informații de interes pentru angajații străini în Danemarca, membri ai sindicatului.

La eveniment au participat și reprezentanți ai Ambasadei României la Copenhaga, prilej cu care au fost adresate multumiri organizatorilor 3GF pentru sprijinul acordat ori de câte ori a fost nevoie comunității românești din capitala Danemarcei.

De asemenea, evenimentul, la care au participat peste 300 de persoane, a vizat promovarea diversității culturale și facilitarea consolidării relației între membrii 3F indiferent de naționalitatea acestora.

Agenda evenimentului a inclus interpretarea de melodii și dansuri populare tradiționale și prezentarea unor produse culinare specifice ale unor reprezentanți ai comunităților română, indiană, filipineză, turcă etc..

În marja acțiunii, reprezentanții români au organizat și o expoziție de pictură a unor artiști români și au distribuit materiale de promovare a turismului în România.

(Sursa: Ambasada României la Copenhaga)

Lasă un răspuns