Anja, pleacă acasă !

4
5

Dragă Anja Andersen, îţi scriu câteva rânduri pentru a te convinge să te întorci acasă. Mai întâi, îţi mărturisesc că m-am uitat la meciul cu Buducnost şi, cu toate că nu mă pricep la handbal, cred că ai făcut un miracol în câteva zile. Niciodată nu am văzut Oltchim-ul jucând atât de frumos şi de pasionant. Cu toate astea, îţi cer să pleci, de fapt nu îţi cer, ci încerc să te conving. Am câteva argumente.

Cred că dacă ai găsi 200.000 de euro pe stradă şi ai afla că i-a pierdut casierul care se ducea să plătească salariile la combinatul Oltchim, i-ai duce imediat celor care trebuie să beneficieze de ei. Poate nu ai ştiut, dar aceşti 200.000 de euro, cât este salariul tău pe un an, nu sunt banii dlui Roibu, aşa cum ţi s-a sugerat, fiindcă acest combinat chimic nu este al lui şi nici al unei societăţi private. Aceşti bani sunt ai clubului, ce e drept, dar o mare parte din ei, covârşitoare, vin de la muncitori, nu de la sponsori. Practic, tu eşti plătită, pe căi ocolite, care s-ar putea sa fie cândva obiectul unei anchete, cu banii statului român, un stat sărac, care tocmai s-a mai împrumutat de alte miliarde de euro. Uită-te pe google şi compară salariile din România cu cele din ţara ta natală, interesează-te să vezi cât de săraci suntem, cât scandal este în ţară fiindcă suntem furaţi şi înşelaţi.

Poate te va surprinde, dragă Anja, dar tu eşti,practic, un funcţionar public, fiindcă banii sunt mai ales ai statului. Iar la noi, un funcţionar public câştigă 2000 de euro pe an, aşadar nu e drept ce faci, nu e frumos.

articol complet si sursa la :

Anja, pleacă acasă!

4 COMENTARII

  1. Draga Anja, stai acolo, mai ales ca faci treaba buna.
    Peste tot in lumea asta rezultatele se platesc.
    Nu cred ca vreun functionar roman se poate lauda cu vreun rezultat rasunator (cel mult cu vreun record la cea mai sictirita fatza).

    Nu stiu cine a scris acest text dar cine se recunoaste ar trebui sa se gandeasca de doua ori inainte de a asterne ineptii pe hartie fie chiar si in format electronic.

  2. asa zisi „jurnalisti”så se ducå dracului cu timpeniile debitate in public,mai ales cå idiotul nici nu are habar de hambal cum singur mentioneazå!Ani continuå cå rezultatele vor veni dela sine!!!

  3. @cpt.l, nu stiu dacå esti la zi cu stirile, dar Anja a fost demiså de cel putin o lunå, deci numai are ce så continue, cel putin nu la Oltchim

Lasă un răspuns