Arbitrul danez povesteşte pentru Gândul cum au încercat românii să-l mituiască

1
273

Martin Gjeding şi Mads Hansen au spus pentru un ziar danez că în 2008 li s-au oferit câte 30.000 de euro ca să ajute România să bată Muntenegru şi să se califice la Mondialele din Croaţia

Oficialii FR de Handbal neagă incidentul, dar unul dintre cei doi arbitri danezi confirmă pentru Gândul: „Tot ce s-a scris despre acest caz este adevărat”

Handbalul românesc este în centrul unui nou scandal, pe modelul „valizei” lui Gigi Becali, după ce un ziar danez a publicat acuzaţiile a doi arbitri care susţin că s-a încercat mituirea lor în România. Astfel, potrivit cotidianului danez Jyllands-Posten, arbitrilor danezi Martin Gjeding şi Mads Hansen le-au fost oferiţi câte 30.000 de euro, pe care i-au refuzat, pentru a ajuta naţionala de handbal masculin a României împotriva selecţionatei Muntenegru, în play-off-ul de calificare la CM din 2009. Potrivit presei daneze, cei doi arbitri au informat imediat Federaţia Daneză de Handbal, dar nu s-a luat nicio măsură şi, deşi au făcut şi un raport către EHF, scandalul a fost înăbuşit în faşă.

Faptul că nu s-au luat măsuri nici din partea Federaţiei Europene de Handbal a fost explicat astfel de către preşedintele Comisiei de Arbitraj din Danemarca, Ole F. Petersen: “Nu am văzut asta ca pe o problemă serioasă. Nu era motiv să se raporteze mai departe, când Mads (n.r. Hansen) şi Martin (n.r. Gjeding) au spus NU ofertei”. Interesant este că Petersen a fost contactat telefonic de către cei doi arbitri, imediat după încercarea de mită, conform afirmaţiilor din Jyllands-Posten, iar purtătorul de cuvânt al Federaţiei Daneze de Handbal, Finn Tage Jensen, a declarat pentru ziarul Gândul că bănuieşte că şeful arbitrilor danezi nu a reclamat cazul mai departe pentru a nu strica realaţiile bune cu EHF. … Gandul

1 COMMENT

  1. E ceva putred cu arbitrii astia.Oricum nu incerca nimeni sa ofere mita unor arbitrii danezi daca stiau ca nu e loc.E clar ca au mai luat si de la altii.Danezii cand au facut blat la fotbal cu suedia 2-2, tot necurat a fost, dar atunci s-au facut ca ploua.

Lasă un răspuns