/arhiva/ Viaţă de tânăr programator, stabilit în Copenhaga: „Danezii sunt prea bogaţi să îşi facă griji faţă de imigranţii din Est”

0
328


Cătălin Dobre (25 de ani) este unul dintre nenumăraţii tineri din România care după ce au absolvit facultatea au ales să muncească în afara ţării. Locuieşte de un an în Copenhaga, capitala Danemarcei, unde munceşte ca programator IT, într-o multinaţională. Tânărului îi merge bine, fiind unul dintre cei care s-au adaptat într-o ţară, unde esticii nu sunt bine priviţi.

Cătălin este unul dintre românii care au o situaţie fericită. A reuşit să se adapteze rigorilor unei societăţi care se arată reticientă faţă de străini, în special faţă de cei veniţi din estul Europei, munceşte şi prosperă. În cele mai multe dintre cazuri, povesteşte tânărul, românii care au ajuns în capitala Danemarcei sunt angajaţi la munci „de jos”. Sunt totuşi şi imigranţi români care au reuşit să îşi facă o carieră. Alţi conaţionali se ocupă cu furatul. Au şi de unde – gazdele lor, danezii, nu se tem de hoţi. Îşi lasă chiar şi încălţămintea în faţa intrării din locuinţe. În schimb, în Copenhaga nu prea vezi cerşetori pe străzi. „Oamenii nu îi privesc cu compasiune pe cei care apelează la mila acestora pe străzi. Nu le oferă bani cerşetorilor, pe care nici nu prea îi văd prin Copenhaga. În general, străinii sunt trataţi cu răceală, cu atât mai mult sunt cei care vor să trăiască de pe urma statului. Danezii nu îşi fac griji că imigranţii le vor lua locurile de muncă. E dificil să te adaptezi la modul de viaţă al danezilor, mai ales dacă nu cunoşti limba”, spune Cătălin

Citeste mai mult: adev.ro/mwtv4v

 

Viaţă de tânăr programator, stabilit în Copenhaga

Lasă un răspuns