Bradul adus din Danemarca bate molidul românesc

0
61

Pe pieţele din Vest au apărut brazii „stranieri“. Cei din ţară sunt încă în pădure. Un brad din Danemarca are un preţ între 80 şi 400 de lei. Specialiştii vă sfătuiesc să nu vă grăbiţi şi să aşteptaţi să apară şi cei româneşti.

Brazii din Danemarca au fost deja „plantaţi” în Piaţa 700 din Timişoara. Comercianţii spun că au vrut să îşi prindă loc, dar şi să aibă unde ţine pomii de Crăciun. „Ieri am venit şi am vândut şase brazi mai mici. Încă nu se prea vând”, a spus Teodor Baciu, comerciant. El a adăugat că preţul brazilor de import este cuprins între 80 şi 400 de lei. „Unul la doi metri şi un pic costă 400 de lei”, a explicat comerciantul.

Situaţia de la Arad este asemănătoare celei din Timişoara. Pieţele din oraş au fost invadate de brazii aduşi din Danemarca. Cum comercianţii abia au sosit şi cum nici vremea nu ţine cu ei, vânzările de ieri au stat prost. „Avem brazi de toate mărimile. Preţul lor este între 80 de lei şi 800 de lei, dar mai negociem. Avem şi din aceia mari, pentru biserici sau alte instituţii”, spune Mihai Ovidiu Pop, comerciant.

Arădenii care au trecut prin piaţă au spus că se mai gândesc dacă vor cumpăra brad adus in import, românesc sau artificial. „Este cam scump, dar mai avem timp să studiem ofertele”, spune Raluca Pantea, 30 de ani. Pe pieţele din Oradea şi Hunedoara brazii încă nu au fost scoşi la vânzare.

 

Bradul adus din Danemarca bate molidul românesc

Lasă un răspuns