Căpşunari de Danemarca, culegi 17 kg/oră, castigi 15 Euro/ora

2
240

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va organiza, în data de 10 martie, la Ploieşti, o bursă a locurilor de muncă pentru sectorul agricol din Danemarca. Sunt oferite aproape 200 de locuri de muncă pentru muncitori în agricultură, la recoltat de căpşuni, mazăre, zmeură, ceapă dar şi dovleci. Vor exista şi posturi pentru şoferi de tractor, camion şi autobuz, dar şi de motostivuitoare, pentru fermele respective, pe timpul sezonului de vară.

Valeriu Dimciu, directorul coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău, precizează că un grup de angajatori şi consilieri EURES vor veni pentru a intervieva candidaţii care au aplicat on line, în limba engleză, pe site-ul www.seasonalwork.dk. Recoltarea mazării se face de la sfârşitul lunii mai până la sfârşitul lunii august, celelalte legume între lunile mai şi octombrie, iar zmeura şi căpşunile – din aprilie până în noiembrie. Muncitorii sunt obligaţi să îşi plătească  transportul către Danemarca şi înapoi. Vizavi de salarizare, plata muncii la recoltatul căpşunilor şi mazării se efectuează în funcţie de cantitate – 0,8 şi 0,9 euro/kg. – o medie de 10 – 15 euro pe oră. Aplicanţii trebuie să culeagă 17 kg./oră astfel încât să câştige 14 euro/oră. Dacă nu îndeplinesc cerinţele, muncitorii îşi pot pierde locul de muncă după două săptămâni. Programul de lucru este de 30 – 37 de ore pe săptămână, uneori fiind stabilite şi ore peste program. Slujba începe la ora 5 dimineaţă şi se lucrează până în jurul prânzului, şase zile pe săptămână.

….http://viatabuzaului.ro/2010/02/14/capsunari-de-danemarca-cu-17-kg-ora/

2 COMENTARII

Lasă un răspuns