Concurs organizat de Ambasada Danemarcei la Bucureşti

0
48
Ionela Ene, unul dintre cei patru câştigători ai ediţiei de anul trecut a competiţiei Tinerii Ambasadori împotriva schimbărilor climatice
iliescu in drum spre palat Ionela Ene, unul dintre cei patru câştigători ai ediţiei de anul trecut a competiţiei Tinerii Ambasadori împotriva schimbărilor climatice

Evenimentul se adresează elevilor din clasele V-VIII şi constă în elaborarea de proiecte ecologice, tratând cu precădere problematica schimbărilor climatice şi a efectelor acestora în special la nivel local. Ultima zi de predare a proiectelor este 14 aprilie, iar câştigătorii – patru la număr – vor fi anunţaţi în luna mai. Ei vor primi ca premiu o călătorie educaţională în Munţii Carpaţi şi vor fi promovaţi în România şi în Europa în calitate de lideri şi formatori de opinie.

Concursul este organizat de Ambasada Danemarcei la Bucureşti, în parteneriat cu Fundaţia Terra Mileniul III şi Asociaţia Alma-Ro. La lansarea de ieri a competiţiei, care s-a desfăşurat la reşedinţa ambasadorului danez, Ulrik Helweg-Larsen, s-a amintit faptul că, la Copenhaga, va avea loc în toamna acestui an Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice COP15. De altfel, copiii ale căror proiecte vor câştiga concursul vor avea ocazia să le transmită participanţilor la reuniune mesajele lor cu privire la modul de implicare a României în lupta cu încălzirea globală.

Competiţia naţională „Tineri Ambasadori împotriva schimbărilor climatice” se află la a doua ediţie. Anul trecut, concursul a fost organizat de Ambasada Marii Britanii la Bucureşti, în colaborare cu cele două organizaţii de mediu sus-amintite. Jurnalul Naţional şi-a propus să facă o tradiţie din a fi partener media a unui astfel de eveniment educaţional… Jurnalul

Lasă un răspuns