Danemarca acordă 8 miliarde euro companiilor şi amână plata TVA

0
308
Guvernul danez va pune la dispoziţia întreprinderilor lichidităţi de 60 de miliarde coroane (8 miliarde euro) şi va amâna cu şase luni plata taxei pe valoare adăugată (TVA) şi a impozitelor salariaţilor, la trezoreria publică, a anunţat vineri premierul danez.

Decizia face parte dintr-un proiect de reformă fiscală ce va fi prezentat săptămâna viitoare în parlament, cu scopul de „a stimula economia” afectată de criza financiară internaţională, a declarat Anders Fogh Rasmussen, cu ocazia unei conferinţe de presă.

„Dată fiind situaţia economică actuală, vrem să folosim fiscalitatea ca un instrument de stimulare a economiei”, a atras atenţia oficialul danez, anunţând „un proiect de reformă a sistemului fiscal ce va intra în vigoare în 1 ianuarie 2010”.

Pentru şeful guvernului liberal-conservator, este esenţial ca „oamenii să aibă în mână mai mulţi bani care să contribuie la stimularea activităţii economice”.

Dar, „este clar că un acord referitor la o reformă fiscală trebuie să conţină o prelungire a îngheţării solide şi ferme a majorărilor de impozite”, a mai spus premierul danez, argumentând că „un îngheţ al majorării impozitelor, decis de la preluarea puterii în 2001, va reînnoi încrederea din sânul familiilor şi din cadrul întreprinderilor, ca să acţioneze şi să facă investiţii”.

Acest îngheţ „constituie un instrument necesar pentru asigurarea securităţii de care este nevoie pentru a suscita un nou optimism”, a mai estimat oficialul danez…. Money Channel

Lasă un răspuns