Danemarca – o ţară definită printr-o imagine elegantă, dată de frumuseţea oraşelor sale

0
47

articol complet la Curierul National

Copenhaga, locul unde se îmbină impresionant castelele vechi şi satele de pescari, desprinse parcă din poveştile lui Andersen

Lego, simbolul naţional al danezilor

Situată în partea de nord a Europei, Danemarca este mărginită de Marea Nordului, Marea Baltică şi Germania, singura sa legătură cu partea continentală. Cea mai mare parte a teritoriului ţării o reprezintă Peninsula Jutland, restul fiind alcătuit din aproximativ 500 de insule, din care doar 100 sunt locuite. Strâmtorile Skagerrak şi Kattegat despart Danemarca de Norvegia şi Suedia. Danemarca de astăzi datorează originile culturale şi lingvistice danezilor care au venit aici din Suedia începând cu anul 500. Războiul de 30 de ani, apoi războaiele napoleoniene au afectat profund dezvoltarea ţării, mai ales din punct de vedere economic. Chiar dacă Danemarca şi-a păstrat neutralitatea în ambele războaie mondiale, a fost nevoită să se predea Germaniei în 1940, după ce aceasta concentrase numeroase trupe de-a lungul graniţei.
Una dintre distracţiile preferate de danezi este plimbarea cu bicicleta, un adevărat sport naţional care vă va prinde în scurt timp. Chiar dacă puteţi vizita Danemarca în orice perioadă a anului, climatul fiind blând, este cel mai bine să veniţi în mai sau iunie, pentru a descoperi nu doar oraşele şi spiritul danez, dar mai ales frumuseţile peisajului.

Copenhaga, un oraş modern şi internaţional

Principala atracţie a Danemarcei o reprezintă capitala Copenhaga, unul dintre cele mai interesante şi mai animate oraşe europene. Majoritatea obiectivelor interesante ale oraşului sunt concentrate pe o suprafaţă restrânsă, în timp ce parcurile, grădinile, pieţele şi fântânile sunt răspândite în întregul oraş.
Unul dintre cele mai interesante locuri din Copenhaga este cu siguranţă Tivoli, un mic parc de distracţii situat în centrul oraşului, cu grădini, divertisment şi concerte, în timpul verii având loc aici săptămânal impresionante focuri de artificii. Atât în interiorul parcului, cât şi în apropiere veţi întâlni mai multe localuri şi mici restaurante, unde vă puteţi relaxa.
În Copenhaga veţi găsi şi numeroase locuri unde să vă faceţi cumpărăturile, de la mici prăvălii la magazine de lux, iar deplasarea prin oraş este rapidă şi uşoară datorită unui sistem de transport foarte bine pus la punct.
Cei care doresc să cunoască şi o altă latură a ţării trebuie să ajungă neapărat în Christiania, un mic sat de lângă Copenhaga, surprinzător de liberal, unde veţi găsi un alt spirit. Cei care iubesc muzica trebuie să ajungă la Aarhus, un adevărat paradis pentru melomani, unde veţi găsi cam orice, de la concerte simfonice la impresionante spectacole de teatru. Aici puteţi vizita şi Den Gamle By (Vechiul Oraş), unde se găseşte un teatru în aer liber, fiind "centrul de rezistenţă" al oraşului.
Puteţi merge apoi spre uluitoarele coline de cretă de la Mon’s Klint, pe insula Mon, la Castelul Egeskov, construit în secolul XVII, sau în celebrul Parc Legoland, situat în Billund, una dintre destinaţiile turistice asaltate în permanenţă de curioşii pasionaţi de jucăriile celebrei companii. Parcul este plin de modele din Lego, înfăţişând numeroase locaţii familiare: Mount Rushmore, Turnul Eiffel, chiar şi un aeroport. Fiecare este impresionant, fie şi doar pentru că este construit din milioane de piese minuscule.

Aalborg, locul încărcat de istorie

Această destinaţie se găseşte în partea de nord a Jutland, fiind considerată de unii turişti "micul Paris al Nordului", un nume poetic, dar semnificativ. Chiar dacă este destul de departe de Capitală, merită să faceţi drumul, oraşul fiind situat chiar lângă Limfjord, iar peisajul este pe măsură. Fondat de vikingi, Aalborg s-a dezvoltat rapid şi a devenit unul dintre cele mai aglomerate centre comerciale ale ţării. Este un oraş animat în orice perioadă a anului, iar atmosfera, evidenţiată mai ales de numărul mare de clădiri vechi, atent restaurate, este impresionantă. Sunt atât de multe clădiri istorice, încât este greu să faci un clasament al frumuseţii acestora, dar cele mai căutate sunt casa lui Jens Bang din 1624, cea a lui Jorgen Olufsen din 1616 şi Aalborghus din 1539, exemple strălucite ale tradiţiei arhitectonice daneze. Catedrala Budolfi, construită în secolul XV, şi Mânăstirea Duhului Sfânt din 1431 (cea mai veche instituţie de binefacere din Danemarca) sunt alte mărturii ale istoriei oraşului.
Viaţa de noapte din Aalborg este dinamică. În centrul oraşului vă puteţi plimba, găsind aici magazine, cafenele, restaurante, discoteci, iar meniurile variază de la bucătăria daneză tradiţională la specialităţi exotice. Unul dintre cele mai frumoase bulevarde este Jomfru Ane Gade – Northeuropes, o lume în miniatură, mereu aglomerată şi plină de atracţii diverse.
Cei îndrăgostiţi de trenurile de epocă au făcut bine să călătorească în Aalborg, unde în fiecare duminică se pot plimba cu un astfel de tren, cu aburi. Foarte bine păstrat, trenul din 1916 are o locomotivă şi vagoane din lemn, iar plimbarea este o întoarcere pasionantă în trecut.

articol complet la Curierul National

Lasă un răspuns