Danemarca se teme de un nou atentat ISIS. 150 de jihadişti provin din această ţară

0
61

Statul Islamic ar putea declanşa un atac în Danemarca, potrivit evaluărilor autorităţilor din această ţară.

Ameninţarea teroristă din Danemarca reprezentată de jihadişti rămâne gravă, în pofida eşecurilor înregistrate de gruparea extremistă Statul Islamic (SI), a anunţat vineri poliţia daneză, relatează DPA.

Statul Islamic continuă să ceară susţinătorilor săi să comită atacuri în Occident în pofida faptului că a pierdut controlul în vaste teritorii din Irak şi Siria, a anunţat Serviciul danez de securitate şi informaţii (PET).

‘Capacitatea SI de a comite atacuri mai complexe care să vizeze Vestul a diminuat, dar nu a dispărut’, a declarat şeful PET, Finn Borch Andersen.

Ameninţări au fost de asemenea generate de voluntari ai SI care se întorc în Europa, precum şi de către deţinuţi şi membri ai unor bande care s-au radicalizat în închisoare, potrivit Centrului pentru Analiza Terorismului (CTA) din cadrul PET.

http://stirileprotv.ro/stiri/international/danemarca-se-teme-de-un-nou-atentat-isis-150-de-jihadisti-provin-din-aceasta-tara.html

Lasă un răspuns