Danemarca va sprijini aderarea Romaniei la Schengen, asigura …

2
5

Viitoarea presedintie daneza a Uniunii Europene va sprijina aderarea Romaniei la spatiul Schengen, i-a transmis, luni, premierul danez Helle Thorning-Schmidt (foto) omologului sau roman Emil Boc. Premierul Emil Boc a avut luni, la Palatul Victoria, o intrevedere cu primul-ministru din Regatul Danemarcei, doamna Helle Thorning-Schmidt, care efectueaza o vizita in Romania in perspectiva celui de-al saptelea mandat al tarii sale la presedintia Consiliului Uniunii Europene, in primul semestru din 2012.

Primul-ministru danez, Helle Thorning-Schmidt, a dat asigurari in ceea ce priveste sprijinul larg din cadrul parlamentului danez fata de aderarea Romaniei la Schengen. „Am dat unda verde negocierii acestei chestiuni in Guvern si va asigur ca este un acord larg in Parlamentul danez, nu numai din partea Guvernului actual, dar si a celui anterior. (…) Va asigur ca, daca sunt indeplinite conditiile necesare, vom fi bucurosi sa fiti in Schengen”, a declarat oficialul danez. Doamna Helle Thorning-Schmidt a sustinut totodata punctul de vedere al Romaniei ca decizia la nivel european privind aderarea la Schengen sa nu fie influentata de alte chestiuni. Un alt subiect abordat in cadrul intrevederii a vizat contextul economic european actual generat de criza datoriilor suverane, se arata intr-un comunicat de presa remis Ziare.com. Premierul Emil Boc a evidentiat faptul ca masurile adoptate de Guvernul roman incep sa dea rezultate, Romania avand pentru 2012 o prognoza de crestere economica de 2,1% si un deficit estimat la 1,9%.

 

mai mult la:

2 COMENTARII

  1. Danemarca,tara pentru care Romania nu apare pe harta europei nici macar la stirile despre vreme,a hotarat sa ne sustina pentru aderarea la Schengen.Ce am platit,cat,ce? Am venit in Dk,in 1990,ca si tine ,Horia.Nu am vazut niciodata vreun program pozitiv,despre Romania,vreo stire,nu pozitiva,dar macar impartiala.Tot ce am vazut a fost un sictir general,in cel mai bun caz.In rest,stirí despre furturi,prezentari de tara din lumea a 3-a.gen Ceausescu ,comunism,prezentari unde toti sunt mai rai,mai prosti si o duc mult mai rau decat noi.Concluzia fiind ca ,noi danezii o ducem superb si nimeni ,in lume,nu ne ajunge la nas.Super!!! Probabil asta e motivul pentru care 99%din danezi nu stiu cum sa fuga in tarile calde….Pacat ca putini ajung…

  2. leo, esti teribil de negativist. Poate nu ai auzit de Fallulah, Crihalma iti spune ceva? poate nu stii ca Schreiber Tours are un mic „turistby” la Bagaciu, in Transilvania unde mii de danezi au mers in vacanta. Asta ca sa dau numai niste mici exemple.

    Hai sa nu exageram, nu suntem mai rau vazuti decat oricare alte tari, iar danezii sunt renumiti a fi o idee cam sovini. Iar cu valul de emigranti care a „lovit” Danemarca in ultimul timp e si normal ca au venit si oameni nu tocmai pusi pe treaba si care ne fac reclama negativa.

    PS: Apropo, ce se vinde? Senzationalul. Nu lucrurile pozitive. Iar preasa daneza nu face rabat de la chestia asta.

Lasă un răspuns