Danezii au declarat că se enervează o dată la fiecare zece zile

0
305

Britanicii se enervează mult mai des, comparativ cu ceilalţi europeni, contrar părerii generale, în timp ce locuitorii din nordul Europei sunt cei mai flegmatici, potrivit unui studiu ale cărui rezultate au fost făcute publice de postul britanic G.O.L.D.

La polul opus s-au clasat danezii, care au declarat că se enervează o dată la fiecare zece zile, devansându-i prin prisma acestui criteriu pe norvegieni, suedezi şi austrieci.

Potrivit acestui studiu, britanicii se enervează, în medie, de patru ori pe zi, fiind urmaţi de italieni (3,5 ori pe zi), francezi (3 ori pe zi), spanioli (2,8 ori pe zi) şi germani (2,4 ori pe zi).

Studiul a fost realizat pe un eşantion de peste 6.000 de persoane pentru postul privat britanic G.O.L.D.

Motivele de supărare diferă de la o ţară la alta. În Marea Britanie, nerespectarea rândului la coadă irită în cel mai înalt grad 48% din persoanele chestionate. Pe locurile următoare s-au clasat blocajele rutiere, proasta servire din magazine, vecinii nepoliticoşi şi transferul apelurilor telefonice către un call center din străinătate….Externe

Lasă un răspuns