danezii de la Lundbeck vizează în acest an un business în creştere cu 30% in Romania

0
460

HomeReprezentanţa din România a producătorului danez de medicamente Lundbeck vizează în acest an o creştere a afacerilor de cel puţin 30%, la 12 mil. euro, evoluţie bazată în principal pe vânzările unui produs pentru Parkinson. În plus, producătorul de medicamente a anunţat că rezultatele din prima parte a anului au fost cu 10% mai mari decât cele estimate. „Rezultatele pe primul semestru au fost cu 10% peste estimările iniţiale şi s-au datorat performanţei peste aşteptări a unui produs pentru tratamentul bolii Parkinson, (…) care era înregistrat în România din 2006, dar a fost introdus pe lista medicamentelor compensate abia din iulie 2008. Estimăm vânzări de 1,5 mil. euro pentru acest produs în 2009”, a declarat Mircea Mârzan, country manager Lunbeck România, precizând că evoluţia pe întreg anul se va datora tot acestui produs, scrie Mediafax.

În intervalul ianuarie-iunie, compania a avut vânzări pe piaţa locală de 6,2 mil. euro, în avans cu 40% faţă de S1 din 2008, când vânzările s-au ridicat la 4,4 mil. euro. Potrivit oficialului Lundbeck, creşterea vânzărilor va compensa pierderile financiare ale companiei, rezultate în principal din deprecierea leului.
„Estimăm o pierdere între 5-8% prin preluarea riscului valutar şi datorită deprecierii. Dacă leul se va deprecia mai mult, şi pierderea va fi în consecinţă. Totuşi, credem că vom compensa aceste pierderi prin creşterea organică a volumului de vânzări”, a explicat Mârzan. El a precizat că, deprecierea a fost resimţită direct din aprilie, când compania a preluat riscul valutar prin facturarea comenzilor în monedă naţională.
Compania a bugetat, în S1, fonduri de circa 150.000 euro pentru studii clinice, estimând pentru acest an investiţii de 500.000 euro pentru acest segment, prin relansarea unor studii pe produse noi, oprite în prezent….

http://www.curierulnational.ro/print/121925

Lasă un răspuns