Danezii se tem de dumping romanesc pe piata fortei de munca

0
288

Danemarca a decis sa instituie un sistem de restrictii tranzitoriu, special pentru muncitorii imigranti din Romania si Bulgaria, potrivit declaratiilor facute vineri de ministrului danez al muncii, Claus Hjort Frederiksen, citat de AFP.

Acest regim tranzitoriu prevede ca muncitorii imigranti sa fie angajati conform legilor in vigoare, iar remunerarea lor sa se supuna conditiilor salariale existente, evitandu-se astfel crearea unei politici de dumping social pe piata fortei de munca daneze.

Restrictiile vor fi relaxate pe parcurs si vor disparea complet in urmatorii trei ani.

Cetatenii celor doua viitoare state UE vor intra sub incidenta acelorasi reguli ce au fost instituite printr-un acord similar, pentru muncitorii provenind din statele est-europene care au aderat la UE in 2004.

"Acest acord, semnat la sfarsitul anului 2003 de majoritatea partidelor liberal – conservatoare si de opozitie, a vizat statele care urmau sa adere anul urmator si a fost un succes, contribuind astfel la crearea de conditii convenabile pe piata muncii daneze," a declarat ministrul muncii intr-un comunicat preluat de AFP.
articol complet  la HotNews.ro…

Lasă un răspuns