Episcopul Macarie Drăgoi al Europei de Nord a felicitat în Danemarca echipa națională de handbal feminin a României

0
376

Echipa națională de handbal feminin a României a participat zilele acestea la turneul preolimpic, desfășurat la Aarhus, în Danemarca, unde a reușit frumoasa calificare ca lider al grupei, punctând cea de a patra participare la un turneu olimpic, după o absență de opt ani.

Reușita sportivelor din România a emoționat pe toți românii din țară și din străinătate, determinând manifestări de bucurie și în rândul românilor care locuiesc în Danemarca.

La acest moment special pentru membrii echipei, dar și pentru întreg sportul românesc, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord, aflat în această perioadă într-o vizită pastorală la mănăstirea românească din Ikast, în apropiere de orașul danez Aarhus, s-a întâlnit cu sportivele noastre luni, 21 martie, înainte de plecarea acestora spre casă. După felicitările binemeritate, tricolorele au primit un buchet de flori și câteva daruri duhovnicești, care să le amintească de faptul că lupta vieții spirituale a omului este cel mai bine surprinsă în osteneala, antrenamentele și competiția din viața sportivă, după cum spune și Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 9, 24-27).

Totodată, episcopul românilor din țările scandinave, le-a binecuvântat pe fiecare și a transmis un gând de prețuire și de bine și membrilor familiilor lor, rugând pe Dumnezeu ca bucuria pe care o trăiesc acum, să le întărească voința în munca pentru reușitele viitoare. Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a așezat la inima membrilor acestei echipe, bucuria tuturor românilor care locuiesc în Scandinavia, mândri de această reușită a handbalistelor noastre.

sursa : Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord

Lasă un răspuns