Extremişti de dreapta din Danemarca se pregătesc pentru „un război rasial”

0
368

Unii extremişti de dreapta din Danemarca se pregătesc pentru un „război rasial”, antrenându-se în vederea utilizării armelor şi pentru lupte, relevă serviciile de informaţii daneze (PET) într-un raport asupra mişcărilor extremiste de dreapta şi de stânga publicat joi, relatează AFP.

O minoritate din cadrul extremei drepte „se antrenează pentru un război rasial în Danemarca şi este pregătită să utilizeze violenţa”, anunţă PET, care precizează că aceste persoane deţin „registre cu inamici politici”.

Aceste persoane, al căror număr nu este precizat de PET, caută „să se antreneze atât pentru utilizarea armelor, cât şi în practicarea de sporturi de luptă”, anunţă serviciile de informaţii daneze.

Ei reprezintă, totuşi, doar un mic număr dintre activiştii unei extreme drepte fragmentate, care caută „să recruteze memebri şi simpatizanţi” mai ales din rândul suporterilor de fotbal violenţi, potrivit PET.

Persoanele descrise acţionează de cele mai multe ori singure, fiind dificil de detectat, potrivit raportului, care analizează în detaliu cazul Breivik din Norvegia.

Un extremist norvegian de dreapta, Anders Behring Breivik, în vârstă de 32 de ani, a ucis pe 22 iulie 77 de persoane, în două atacuri comise la Oslo şi pe Insula Utoya. El a mărturisit că este autorul atacurilor şi susţine că poartă un război împotriva „invaziei musulmane” şi multiclturalismului în Europa.

Serviciile de informaţii daneze se tem că Anders Behring Breivik poate inspira alţi extremişti izolaţi din Danemarca.

PET au cooperat îndeaproape cu serviciile de informaţii norvegiene, efectuând, din iulie încoace, „mai multe interogatorii preventive” în Danemarca.

Însă, subliniază PET, nicio persoană convocată nu trebuie să fie asociată cu acţiunile extremistului norvegian care, potrivit anchetatorilor norvegieni, este suspectat, pentru moment, că a acţionat singur.

 

Extremişti de dreapta din Danemarca se pregătesc pentru „un război .

Lasă un răspuns