Fetele lui Voina primesc sfaturi de la…danezi

0
215

Deşi nu se află decât de puţin timp la cârma naţionalei feminine de handbal, selecţionerul Radu Voina este deja contestat, după ruşinea suferită de tricolore la Cupa Mondială din Danemarca: trei meciuri, trei înfrângeri, nu doar în faţa campioanei olimpice, Norvegia, ci şi în faţa mai modestelor Suedia şi Germania. Este şi motivul pentru care specialiştii Federaţiei… Daneze de Handbal au ajuns să-l sfătuiască deschis pe Voina să schimbe tactica naţionalei, dacă vrea ca tricolorele să nu se facă de râs la Campionatul European din Macedonia (1-14 decembrie). "În fiecare atac, româncele se înghesuie la centru şi aşa uşurează viaţa apărării adverse", se scrie pe site-ul Federaţiei Daneze de Handbal. România face parte, la Campionatul European din Macedonia, din Grupa A, alături de Franţa, Danemarca şi Ungaria. Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, este însă convins că elevele lui Radu Voina vor juca altfel la CE. "Rezultatele astea nu sunt alarmante. Radu a rulat tot lotul, a văzut ce poate fiecare, a testat mai multe formule….. Independent

Lasă un răspuns