În Danemarca bate vânt de Crăciun

0
136

Oraşul Copenhaga găzduieşte zilele acestea al 50-lea Congres internaţional al Moşilor Crăciun. Capitala răsună de colinde şi de hohotele bărboşilor îmbrăcaţi în roşu.

160 de Moşi de pe toate continentele s-au adunat la Copenhaga să facă planuri pentru sărbătorile de iarnă. Moşii Crăciun europeni au făcut schimb de experienţă cu delegaţiile venite din Australia, Japonia sau Statele Unite.

Invitaţi speciali au fost anul acesta doi Moşi Crăciun din Africa.

Congresul a avut un program ambiţios: Moşii voiau să stabilească, odată pentru totdeauna, o dată la care să sărbătorească toată lumea Crăciunul. Nu ca acum, când la unii Moşul vine în Ajun, iar la alţii pe 25 decembrie. Ca să nu mai vorbim de ruşi care caută daruri sub brad în ianuarie.

Discuţiile s-au împotmolit însă repede, iar Moşii au amânat decizia pentru anii următori. Nu de alta, dar pe strazile oraşului îi aşteptau copiii dornici de o avanpremieră a sărbătorilor. Aşa că Moş Crăciunii s-au pus pe cântat colinde şi pe împărţit cadouri, asaltaţi de localnici şi de turiştii încântaţi de spectacol.

precum si : Moş Crăciunii discută despre data sărbătoririi  Craciunului

Lasă un răspuns