În goana după un serviciu, ieşenii ar locui chiar şi la cort in Danemarca (UPDATE)

0
202

Şomeri ieşeni de toate vârstele speră la un loc de muncă în domeniul agricol în Danemarca. Deşi cazarea lucrătorilor se face în corturi, pentru care trebuie plătită chirie, cei care au rămas fără serviciu sunt de acord şi cu aceste compromisuri.

Ora 14.30: Peste 200 de ieşeni s-au interesat până acum de locurile de muncă din Danemarca. Majoritatea sunt tineri care au mai muncit legal în străinătate

„Avem peste 200 de solicitări, iar aplicanţi 150. 25 dintre aceştia au picat, însă, testul de limbă. Majoritatea au între 20 şi 35 de ani iar mulţi dintre ei au mai lucrat în Danemarca şi în Spania, tot în domeniul agricol“, a explicat Adriana Sârghie, purtătorul de cuvânt al AJOFM.

Oferta de joburi la fermele din Danemarca a atras ieşenii ca un magnet, în ciuda condiţiilor de cazare. Consilierii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi abia fac faţă solicitărilor din partea acestora.

Iaşi: Oferta de joburi în Danemarca – 60 de ore pe săptămână şi cazare la cortul adus de acasă, contra cost

Cererea de angajaţi pentru străinătate a crescut din nou zilele acestea, pe portalul de locuri de muncă în alte state europene fiind postate noi anunţuri. Astfel, angajatorii din Danemarca mai solicită alţi 50 de ieşeni, stagiari pentru lucrul calificat în ferme.

Aceştia vor putea munci în diverse ferme de cultivare a legumelor şi fructelor de pădure, în pepiniere şi în ferme de creştere a porcinelor şi bovinelor.

Chirie de 300 de euro pe lună

Salariile oferite de angajatori sunt de 1.260 de euro brut lunar. „Candidaţii trebuie să aibă vârsta între 18 şi 30 de ani, trebuie să fi absolvit în anul 2009 sau 2010 liceul agricol sau facultăţile de Agricultură, Zootehnie, Horticultură şi Medicină Veterinară. Pot candida şi studenţi care urmează în prezent cursurile acestor facultăţi”, se arată în anunţul de angajare.

articol complet la :

http://www.adevarul.ro/locale/iasi/In_goana_dupa_un_serviciu-iesenii_ar_locui_chiar_si_la_cort_0_419958291.html

 

pt cei interesati cititi si :

 

Job. Seasonal work. Stawberry and pea picking. – English

Application: We hire pickers through the Agency EURES. Send your application to http://www.seasonalwork.dk/
 
About Us: The season starts around early June and continues for 5-8 weeks. We start picking strawberries early in the morning and usually finish between 10 am and 1 pm. You may be asked to pick peas and black currant as well.
 
Pickers are young local people and around 35 people from other EU countries.
 
Strawberry picking is hard work, but you can make good money if you’re a good worker. You will be paid according to the amount of fruit you pick.
 
You will need a tent and camping equipment. We have a barn where you can cook your meals. We provide a toilet / shower and primitive facilities: an electric cooker, fridge and cooking table. There is internet access.
 
In the village Bækmarksbro (2 km away) you can do your everyday shopping. The nearest cities are 6, 18 and 24 km away (Vemb, Lemvig and Holstebro). For further information about our local area: www.tangsoecentret.dk/ www.lemvigweb.dk/ http://www.visitlemvig.dk/  
 
Weather in Denmark can be cold, wet, windy, dry or warm.
 
Your qualifications if you want to work with us:

You must be 18 years or more

You must be a citizen and a have European passport

You must be willing to work for three weeks or more
You can start early in the morning and you are hardworking

You are not allowed to bring pets

Lasă un răspuns