Infostiri: IBM dezvoltă o aplicaţie 3D pentru pacienţii din Danemarca

5
185

Medicii de la un spital din Danemarca, împreună cu IBM lucrează la o nouă  IBM dezvoltă o aplicaţie 3D pentru pacienţiaplicaţie pentru raporturile pacienţilor, folosind un model 3D al anatomiei corpului uman, pentru a se vizualiza mai usor informaţiile medicale ale pacienţilor.

Este de aşteptat ca programul să ofere medicilor o mai bună imagine de ansamblu a istoriei medicale ale pacientului şi a salva timpul necesar căutării informaţiilor în sistemul de înregistrări.

“Dacă ai nevoie doar sa stii despre inima, puteţi să faceţi clic şi pentru a obţine direct înregistrarea şi informaţia de care aveţi nevoie,” a declarat Kurt Nielsen, directorul spitalului.

Software-ul este proiectat pentru a lucra cu diferite tipuri de înregistrări electronice şi extrage informaţii de la aceste sisteme complexe pentru a afişa într-o interfaţă uşor de utilizat. Directorul spitalului a declarat că noua aplicaţie va fi folosită şi în cazuri reale, programul putând fi adaptat la orice fel de sistem de monitorizare a pacienţilor.

IBM împreună cu un partener vor colabora pentru a promova acestă aplicaţie şi pentru comercializarea ei în ţări precum Elveţia, Olanda şi alte ţări prin intermediul partenerilor. Este de aşteptat ca noua unealtă să imbunătăţească dialogul dintre pacient şi medic permiţând doctorilor să ilustreze părţi relevante ale organismului pe model. Spitalul din vest Danemarca a fost ales anul trecut ca partener de dezvoltare pentru că spitalul se pregătea să achiziţioneze un sistem de monitorizare a pacienţilor.

5 COMENTARII

Lasă un răspuns