Interviu cu Poul Nyrup Rasmussen: O coalitie neobisnuita pentru o situatie neobisnuita

0
167

Poul Nyrup Rasmussen a fost premier al Danemarcei în perioada 1993-2001. Lider al stângii daneze, Rasmussen a iniţiat cea mai puternică campanie de privatizare a companiilor publice şi a dat un nou impuls economiei daneze. Proeuropean convins, el a sprijinit adoptarea prin referendum a Tratatului de la Amsterdam, în 1998, dar a eşuat în încercarea de a introduce Danemarca în zona euro. În 2004, Rasmussen a fost ales europarlamentar şi preşedintele al Partidului Socialiştilor Europeni.

Domnule Rasmussen, care sunt motivele prezenţei dumneavoastră în România, pentru susţinerea candidaturii lui Mircea Geoană în turul doi al prezidenţialelor?
România este acum una dintre cele mai sărace ţări europene, iar ca un social-democrat din statele nordice simt nevoia unei implicări politice pentru ridicarea nivelului de trai în aceste state.
Pe de altă parte, sunt foarte îngrijorat de evoluţiile politice din România ultimilor ani. România are nevoie de stabilitate politică în această perioadă. Am văzut în alte ţări cum se pierde timp preţios când un guvern nu are o politică economică şi socială clară, iar peste acestea se adaugă scandalurile politice şi corupţia. Aşadar, cred că România are nevoie de o nouă guvernare, de un nou preşedinte. România trece printr-o criză economică foarte severă. FMI a impus condiţii foarte dure României, iar preţul va fi plătit de oamenii cei mai săraci, de bătrâni şi de tineri. În-tr-o asemenea perioadă, românii ar trebui să aibă un guvern şi un preşedinte preocupat atât de latura socială, cât şi de cea economică. Sunt de formaţie economist, iar când am fost premier al Danemarcei, într-o perioadă de criză, am folosit investiţiile pentru a ieşi din această situaţie, iar acest lucru trebuie făcut şi în România. Pentru toate aceste motive, cred că este timpul ca România să facă un pas înainte.

Social democraţii şi liberalii au pus bazele unei posibile coaliţii de guvernare, însă aceasta este deseori percepută ca fiind sortită eşecului. Experienţa europeană ne poate arăta şi reversul medaliei?
E drept, nu este o coaliţie obişnuită, însă România se găseşte într-o situaţie neobişnuită. Mircea Geoană şi Crin Antonescu reprezintă o nouă generaţie de politicieni, vorbesc despre un nou contract politic. Este uimitor că acum formează o coaliţie, însă o fac pentru a uni România, o ţară care a pierdut cinci ani în scandaluri, corupţie, instabilitate.
Pot să compar România cu Spania, unde s-a dat o luptă politică între actualul premier socialist Jose Luis Zapatero şi popularul Mariano Rajoy. Zapatero a spus că ţara trebuie să rămână unită şi a vorbit despre planurile de viitor. Rajoy a declarat că Zapatero este „un dezastru“, a vorbit despre ură şi despre trecut. Asta văd şi în România. Băsescu vorbeşte despre trecut, despre cine a fost şi cine nu a fost comunist, iar aceste referiri sunt făcute cu ură. Alianţa este una neobişnuită, însă Crin Antonescu are multe în comun cu liderul liberalilor din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, un social-liberal clasic, care nu lasă ca piaţa să facă totul. Dacă privim astfel, nu cred că România are o alternativă. Împreună cu Guy Verhofstadt privesc această coaliţie ca pe una europeană şi pe Mircea Geoană ca pe un preşedinte european.

Ce mesaj va transmite Europei un guvern format pe bazele alianţei stânga-dreapta din România?
În statele scandinave un asemenea guvern nu ar avea o relevanţă atât de mare, însă pentru un fost stat socialist acesta este un exemplu al reconcilierii, cu un premier de origine germană, cu parteneri din cadrul minorităţii maghiare şi mai cu seamă cu o componentă social democrată.

Este distructivă o mare alianţă stânga-dreapta pentru partidele respective, având în vederea greaua înfrângere suferită de social democraţii germani după patru ani de asemenea coabitare?
Marea coaliţie din Germania era singura variantă de constituire a unei majorităţi. În România situaţia este diferită. Personal cred că nici ţara dumneavoastră şi nici Europa nu-şi mai pot permite încă cinci ani cu Băsescu. Actuala instabilitate nu este bună pentru Europa, iar liderii socialişti şi liberali aşteaptă un preşedinte cu faţă europeană în Consiliul UE. Este o coaliţie neobişnuită, dar o văd ca pe singura şansă a României în această perioadă.

Stânga pierde teren în fostele state socialiste. Credeţi că principala cauză ţine de originile comuniste ale stângii est-europene sau de specificul fiecărei ţări?
Cred că este vorba despre ambele. Dacă e să privim statele baltice, e suficient să petreci un sfert de oră în capitala Letoniei, cu 60% populaţie rusofonă, pentru a-ţi da seama că este imposibil să foloseşti termenul social democraţie. În imaginarul lor, letonii consideră că nu au ieşit încă din umbra URSS şi de aceea resping orice formă de social-democraţie. Pe de altă parte, în Cehia, liderul social-democrat Jiri Paroubek are şanse de a deveni premier, iar slovacul Robert Fico poate rămâne în fruntea guvernului. În Ungaria social-democraţii se află încă la guvernare.

Socialiştii au pierdut puterea în cele patru mari state europene: Germania, Franţa, Marea Britanie şi Italia. Care vor fi „aliaţii“ unui guvern român cu o componentă importantă de stânga?
Nu va fi singur. Îi vor fi alături guvernele de stânga din Spania, Portugalia, Grecia, Cehia, Slovacia, Austria, iar în 2010 şi Danemarca va avea un guvern de stânga. Pe de altă parte, în Italia, Partidul Democrat a fost părăsit de liderul cu viziuni de dreapta Francesco Rutteli, ceea ce este bine pentru stânga italiană, iar actualul preşedinte, Pier Luigi Bersani, pare tot mai mult o alternativă credibilă la guvernarea Silvio Berlusconi.

Şi totuşi, se poate vorbi despre o derivă a stângii în această perioadă de criză economică?
Atât în statele europene, cât şi în PE nu am pierdut în faţa conservatorilor, ci în faţa celui mai mare partid european, „Partidul Apatiei“. Acest partid a câştigat ultimele alegeri europene cu 57%. Este vorba despre procentul absenteismului. Electoratul nostru nu este pierdut, ci doar apatic, deoarece social-democraţii nu au reuşit să răspundă la problemele ridicate de globalizare, de teama faţă de schimbare, incertitudinea perspectivelor profesionale.

 

…….

 

Poul Nyrup Rasmussen: O coalitie neobisnuita pentru o situatie neobisnuita

Lasă un răspuns