Lucian Bute ar putea boxa cu danezul Mikkel Kessler

0
178

Oficialii clubului la care activează Lucian Bute, Interbox, i-au făcut o ofertă pugilistului danez Mikkel Kessler pentru a-l înfrunta pe campionul mondial en-titre la categoria supermijlocie, versiunea IBF, potrivit publicaţiei rcs.ca, citată de Mediafax.

Danezul are în palmares 44 de victorii (33 de KO-uri) şi două înfrângeri şi a reintrat în circuit în data de 4 iunie, după o absenţă de 14 luni, cauzată de o problemă la ochi, printr-un KO tehnic în faţa francezului Mehdi Bouadla. Interesant este că danezul l-a învins la puncte pe Carl Froch, în data de 24 aprilie 2010, pentru titlul de campion mondial WBC, britanicul fiind cel care afirmă de mai multă vreme că lui Lucian Bute îi este teamă de el, ori de a boxa în turneul SuperSix.

Unicele înfrângeri ale lui Kessler datează din data de 3 noiembrie 2007, în faţa lui Joe Calzaghe, într-o luptă pentru reunificarea centurilor WBA, WBC şi WBO la categoria supermijlocie, şi din 21 noiembrie 2009, în faţa lui Andre Ward, într-o luptă contând pentru titlul suprem, versiunea WBA. 

 

…   Lucian Bute ar putea boxa cu danezul Mikkel Kessler

Lasă un răspuns