Micile Românii de peste hotare. În Danemarca a descoperit socialismul aproape perfect

0
305

Universitatea Politehnică din Cluj l-a „scos” inginer de instalaţii. Iar după uşa pe care a închis-o, în faţă i s-a deschis o alta, tocmai la Copenhaga. Dorian Curcanu şi Danemarca s-au ales unul pe celălalt şi au semnat un contract pe trei ani, cât a durat masteratul. Dacă va fi sau nu un contract cu prelungire, tânărul încă nu a decis. În ţara unde, spune el, socialismul a reuşit cu brio, a descoperit şi că egalitatea nu e chiar pentru toată lumea.

micile-romanii-de-peste-hotare-in-danemarca-a-descoperit-socialismul-aproape-perfect-18518304

  • Nu e niciun secret că în micile Românii ce iau formă peste tot în lume, comunitatea studen-ţească este din ce în ce mai numeroasă. Fie că aleg să facă peste hotare liceul, facultatea, un master sau doctorat, românii de pe băncile şcolilor de afară profită de timpul uneori limitat pe care îl au la dispoziţie ca să absoarbă cât mai mult din pregătirea care li se asigură.

„Fiecare student danez are bursă de 700 de euro pe lună. Şcoala e gratis şi primeşti şi banii ăştia. E vorba de studenţii cu cetăţenie, dar şi străinii au ceva asemănător dacă au un loc de muncă part-time”

„Nu cred că te mai poţi întoarce în România odată ce te obişnuieşti să o duci extraordinar, să fii respectat şi să fii tratat politicos. Plus că nu mă văd să lucrez pe 400 de euro pe lună în Româ-nia. Banul o să fie mereu principala piedică, oricât am da-o în stânga sau în dreapta. E adevărat însă şi că, deşi în România ai avea anumite neplăceri, înveţi să treci peste ele şi câştigi. Câştigurile sunt prietenii, relaţiile mult mai bune, apropierea de familie. Danezii inter¬acţionează altfel. Sunt mai reticenţi, nu se prea deschid. Una dintre marile probleme ale româ¬nilor de aici e partea de relaţionare. Eu sunt foarte sociabil, dar Vestul e diferit. Aşa că rela¬ţionez mai mult cu românii, 90 la sută. Ţările nordice sunt un capitol special, cunosc oameni care stau aici de 10 ani şi nu pot spune că au unul sau doi prieteni danezi. Ştiu că sună ciu-dat, dar tot cu străinii interacţionează. Nu am un prieten danez cu care să ies la o cafea sau suc. Am americani, români, lituanieni. Nordicii sunt speciali. Nu relaţionează deschis cu oamenii”.

mai mult la :  http://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/micile-romanii-de-peste-hotare-in-danemarca-a-descoperit-socialismul-aproape-perfect-699233.html

Lasă un răspuns