Microsoft îşi construieşte universitate. Danemarca va găzdui campusul viitorului pentru compania din Statele Unite

0
176

Microsoft plănuieşte construirea unui sediu în zona de nord a oraşului Copenhaga. Acolo vor fi atât angajaţii companiei, cât şi studenţi, pentru că va fi şi un campus educaţional, Universitatea Microsoft.

Microsoft s-a aliat cu firma daneză Henning Larsen Architects pentru a-şi construi o universitate în Danemarca. Va fi un loc în care studenţii vor interacţiona cu angajaţii, vor avea la dispoziţie tot felul de tehnologii şi, în general, va fi o zonă destinată oricui, un campus deschis, scrie PSFK.

Proiectul este un indiciu că marile companii ale lumii se reorientează şi acţionează pentru a rezolva poate una dintre cele mai mari probleme: slaba pregătire a angajaţilor. Astfel, companii precum Starbucks sau McDonald’s vor să deschidă centre care să fie atât sedii cu angajaţi, dar şi zone de pregătire. Mai mult, este o strategie de a îndepărta zidul dintre o companie şi public. Microsoft vrea spaţii de lucru flexibile care încurajează colaborarea între departamente şi trecerea peste ordinea ierarhică rigidă pentru a maximiza capacitatea angajaţilor. Universitatea Microsoft va intra şi în planurile consiliului local pentru 2020 de a avea un centru urban de educare şi dezvoltare.

Citeste mai mult: adev.ro/mm0mp3

Microsoft îşi construieşte universitate. Danemarca va găzdui campusul viito…

Lasă un răspuns