Ministrul de externe al Moldovei, Iurie Leancă, în vizită de lucru la Copenhaga ‎

0
127

Iurie Leancă, Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova va efectua o vizită de lucru în Danemarca pe data de 22 martie curent.

Vicepremierul Iurie Leancă, însoţit de dna Natalia Gherman, Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, va participa la Conferinţa de nivel înalt cu genericul Vecinii din est ai UE: calea spre reforme viabile şi asistenţă eficientă, eveniment organizat de Ministerul Afacerilor Externe al Regatului Danemarcei şi Institutului danez pentru Studii Internaţionale. Oficialii europeni şi membrii Parteneriatului Estic (PE) vor discuta priorităţile strategice, modalităţile de consolidare a democraţiei, relansarea economică şi optimizarea asistenţei oferite de UE statelor participante la PE. La discuţii va participa şi dl Štefan Füle, Comisar european pentru extindere şi politică europeană de vecinătate.

In cadrul vizitei, Ministrul Iurie Leancă va avea o intrevedere cu dna Lene Espersen, Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Externe al Regatului Danemarcei, ţară care va prelua în primul semestru al a.2012 preşedinţia UE. Cei doi oficiali vor semna două documente bilaterale importante privind readmisia persoanelor cu şedere ilegală şi facilitarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni. De asemenea, va avea loc o întrevedere comună cu reprezentanţi ai Comitetelor pentru Afaceri Externe, pentru Politică Externă şi Afaceri Europene din cadrul Parlamentului danez.

Totodată, Ministrul moldovean va purta discuţii cu caracter comercial-economic şi investiţional cu reprezentanţi ai Centrului pentru Consiliul Comerţului din Danemarca.

 

….Ministrul de externe, Iurie Leancă, în vizită de lucru la Copenhaga

Lasă un răspuns