Miza de la Copenhaga / Copenhagen = Hope’nhagen, orasul sperantei

0
187

Întâlnirea liderilor lumii la Conferinţa ONU pentru schimbări climatice de la Copenhaga, unde se vor discuta chestiuni menite să ducă la semnarea unui acord internaţional, începe pe un ton pozitiv. Semne de alarmă privind efectele schimbărilor climatice sunt tot mai des trase în ultima vreme, iar în urmă cu aproximativ două săptămâni publicul a aflat înfiorătoarea veste că fenomenul încălzirii globale a cam fost exagerat de unii cercetători – presa a dat publicităţii peste o mie de emailuri trimise sau primite de profesorul Phil Jones, director al departamentului de cercetări climatice de la Univesritatea din Norwich (Marea Britanie).

În aceste scrisori se vorbeşte despre o conspiraţie pusă la cale de oameni de ştiinţă americani şi britanici care încercau manipularea opiniei publice cu privire la existenţa unor efecte covârşitoare ale schimbărilor climatice asupra Terrei. Cu toate acestea, tot mai mulţi oameni au început să conştientizeze că nu mai e de jucat cu natura. Am schingiut-o sute, mii de ani şi măcar acum, poate în ultimul ceas, ar trebui să o protejăm, mai ales că ea are puterea să se autoregleze. Trebuie doar ajutată.

Un studiu dat recent publicităţii de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene arată că, „dacă nu va fi oprită, încălzirea globală ar putea costa ţările bogate din Uniunea Europeană până la 65 de miliarde de euro pe an”, informează publicaţia online Euractiv.ro.

Aşteptările reale de la summit-ul care începe la Copenhaga la 7 decembrie şi se sfârşeşte 11 zile mai târziu nu sunt foarte mari. Deşi cei mai mari poluatori ai lumii, Statele Unite şi China, şi-au propus să reducă drastic emisiile gazelor cu efect de seră – SUA cu 17% până în 2020 şi cu 42% până în 2030, iar China cu 40-45% până în 2020 (faţă de nivelul din 2005), un oarecare scepticism există în continuare.

În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, ţările membre au nevoie de 150 de miliarde de dolari pe an până în 2020, din care UE va suporta între 7 şi 22 de miliarde din bani publici. Germania s-a opus demersului, deşi cancelarul Angela Merkel declara în vara lui 2008 că ţara sa va înregistra „progrese decisive” în cadrul luptei europene împotriva încălzirii globale. Un an mai târziu, Germania anunţa că este prematur un angajament în UE înaintea summit-ului de la Copenhaga.

În ceea ce priveşte reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră, UE s-a angajat necondiţionat ca până în 2020 să le diminueze cu cel puţin 20% (faţă de nivelul din 1990), cota putând să crească până la 30% în funcţie de „ofertele” celorlalte state ale lumii. Liderii Uniunii susţin că ţările dezvoltate trebuie să-şi reducă emisiile cu 80-95% până în 2050, iar cele sărace să fie mai calculate în privinţa poluării.
Şeful Unităţii pentru Climat din cadrul Comisiei Europene, Artur Runge-Metzger, declara, în octombrie, că „toată lumea este dezamăgită de ritmul negocierilor…”.

Nici Barack Obama, preşedintele Statelor Unite, nu părea mai optimist în urmă cu o lună, când a declarat că semnarea unui acord legat de schimbările climatice ar putea întârzia cel puţin un an. Opinia liderului de la Casa Albă a fost susţinută, în cadrul Forumului de Cooperare Economică Asia-Pacific, şi de premierul Danemarcei, ţara-gazdă a mult-disputatului summit. La sfârşitul lui noiembrie însă, Obama şi-a schimbat poziţia, afirmând că se aşteaptă ca la Copenhaga să se semneze un acord puternic, care să impună măsuri concrete şi imediate.

 

…..

 

Miza de la Copenhaga

Lasă un răspuns