Natha, adica MISA din Danemarca, se extinde in India…

1
4

….O echipă MISA, formată din şapte membri de cetăţenii daneze şi române, au înfiinţat o tabără specială în regiune, numită „Tantra-Calea Iubirii”. Echipa este condusă de soţii Adina şi Mihai Stoian, despre care jurnaliştii scriu că au apărut în filme pornografice ale casei de producţie daneze Sublime Erotica, strâns legată de MISA. „MISA operează sub diferite nume, în diferite ţări.

În Danemarca este Natha, în Statele Unite este Tara şi în India este Satya”, scrie cotidianul, precizând că deţine clipuri ce îi înfăţişează pe profesorii de yoga întreţinând relaţii sexuale prezentate explicit. „Supremul guru al MISA, un român pe nume Gregorian Bivolaru, a fost închis pentru mai multe acuzaţii, inclusiv pornografie, iar acum se spune că a obţinut azil politic în Suedia”, mai arată Times of India. Întrebat despre clipurile pornografice, Mihai Stoian (42 de ani), rămas lider al grupului în absenţa lui Bivolaru, a spus că este vorba despre un experiment cu scopul de a răspândi filosofia şi practicile grupării.

„Este perfect pentru India”, a spus Stoian. „Poţi să opreşti creşterea demografică fără niciun fel de contraceptiv!”.

Unii dintre studenţii lor din India nu ştiu despre clipurile pornografice lansate de aceştia, însă au declarat că nu-i deranjează.

„După doi ani de învăţare am ajuns să fiu mai energic, mai creativ şi inovator în toate sferele vieţii”, a spus un student în vârstă de 45 de ani.

 

sursa si articol complet la :

MISA se extinde în India. Presa locala, despre miscarea initiata de Gregorian Bivolaru: O secta ce combina yoga cu sexul si pornografiaGandul

... în Chokalingam Nagar, Teynampet, si ca reprezentantii MISA vor acum sa se extinda în toata tara. O echipa MISA, formata din sapte membri de cetatenii daneze si romane, au înfiintat o tabara speciala în regiune, numita „Tantra-Calea Iubirii”. Echipa este condusa de sotii Adina si Mihai Stoian, despre ...

1 COMENTARIU

  1. Uite ce a aparut in adevarul
    http://www.adevarul.ro/international/asia/Presa-indiana-MISA-combina-pornografia_0_493750791.html

    UPDATE 5 iunie: Liderul MISA din India, Mihai Stoian: „Interesele oculte ale masoneriei conduc peniţa jurnalistului de la Times of India care a scris articolul despre extinderea MISA în India”. Stoian spune că mulţi indieni ar fi uimiţi să afle cât de mult le controlează masonii societatea. „E timpul ca indienii să îşi dea seama că masonizarea naţiunii lor a început demult şi acest lucru stă în spatele campaniei de denigrare a fiecărui guru autentic care are succes dar care nu acceptă să se înscrie în lojele secrete masonice. Şcoala noastră de yoga a dezvăluit multe manevre şi înşelătorii şi din acest motiv a început această campanie împotriva noastră.

    Intră aici pe site-ul MISA din India, în limba engleză. Poza din dreapta este afişul invitaţiei la „spirala cosmică” din India.

    Mihai Stoian spune despre „Grig” Bivolaru: „Maestrul spiritual a devenit cunoscut în România în perioada comunistă drept un luptător pentru libertatea de expresie şi libertatea individului. De aceea, deşi acuzaţiile oficiale spun că Bivolaru a distribuit pronografie, în realitate el a fost arestat pe motive politice”. Stoian mai spune că profesorul universitar Gabriel Andreescu, politolog şi activist pentru drepturile omului, „a scris (din documente ale Securităţii) despre abuzurile împotriva lui Grieg şi a mişcării Yoga în România în anii ’80 (Reprimarea Miscarii Yoga in Anii ’80. Iasi: Polirom, 2008)”.

    Ziaristul de la Adevarul se refera la acest pasaj de pe blogul lui Mihai Stoian http://www.mihaistoian.net/en/press-release-of-satya-yoga-center-of-india-on-the-false-allegations-from-an-indian-newspaper/

    Yesterday i was suggesting in the below article about the shadow that is behind the article in the indian newspaper Times of India. The occult interest of masonry is in a direct or indirect way running the pen of Times of India journalist Arun Ram. But here you can read how professional he is when reporting about this occult organization that was accused by so many to run the destiny of billions by elitism and manipulation. How come that in that case he was not so critical with such a wide range of opinions on the subject? Maybe membership was disturbing his view? This shows more about these hidden connections: read the article here. And Arun continues with a very thorough explanation about the masonic philosophy which he manages to get it right even if with us he failed to report any fact the way he was explained. Of course the membership is a stronger bound then … other interests. Read here the second article on the same subject. Thank you for all those that are contributing to this effort to disclose these maneuvers.

    I am sure that many indians will be amazed to read the immense amount of reports about the implication of high rank masons in mass manipulation, corruption, occult practices, considering what the journalist from Times of India proudly reports: “Though many consider Freemasons as practitioners of black magic, our real members include judges, doctors and bureaucrats. How many of you know that Swami Vivekananda, C Rajagopalachary, Motilal Nehru and Gemini Ganesan were masons?” If names as Vivekananda or Motilal Nehru (the father of the first prime minister of independent India and chief of Indian Congress) appear on this list of an occult organization, who knows how many more people are involved and support each other in a secret way? This dangerous and secret cult is also known to be at the origin of many of the manipulative actions where masses are treated only as numbers for the interest of few that consider themselves as an elite. It is time for the indians to start realize that the “masonization” of their nation have started long ago and this fact is the occult cause behind this massive campaign of compromising every authentic guru that was gaining some success but was not accepting to subscribe to the secret masonic lodges or clubs. Our yoga school was disclosing a lot of their maneuvers and scams and this is the reason for this fierce campaign against anything we would make. Read here a lot of revealing articles (in english) about this organization and find out more from other sources also… many things are falling into place afterward. Is it a coincidence that i was previously writing articles disclosing these secrets of this sect that is masonry and then i was always attacked by journalists that were in direct contact with this organization?

Lasă un răspuns