Planuri date peste cap: Un islamist voia să instituie un califat în Danemarca, dar nu a primit cetăţenia ţării

0
86

Planurile unui bărbat de religie musulmană care voia să înlocuiască democraţia daneză cu un califat au eşuat după ce autorităţile ţării din nordul Europei nu i-au acordat acestuia cetăţenia.

Belal El-Khatib, în vârstă de 25 de ani, crede că vremea democraţiei a trecut, iar Danemarcei i-ar fi mai bine dacă ar fi condusă după legea islamică. Musulmanul a parcurs tot procesul birocratic necesar pentru a obţine cetăţenia daneză. Democraţia a lucrat, însă, în defavoarea sa, iar Comitetul pentru Naturalizare din Parlamentul Danez a respins, prin vot, cererea lui, relatează thelocal.dk. „Belal El-Khatib nu ar trebui să primească cetăţenie pentru că e un islamist.
646x404

Şi cineva care vrea să transforme democraţia daneză într-un califat nu ar trebui să primească cetăţenie”, a declarat şeful comitetului, Christian Langballe. Este neobişnuit ca acest comitet să voteze privind acordarea sau nu a cetăţeniei pentru o anumită persoană. Însă Belal El-Khatib a atras atenţia, având în vedere o serie de declaraţii ale sale din trecut privind instituirea legii islamice în Danemarca. Islamistul a fost născut şi crescut în această ţară şi declara luna trecută presei că e „puţin absurd” că nu are deja cetăţenia daneză. Mama sa este o palestiniană cu cetăţenie israeliană iar tatăl său a fost iniţial un apatrid palestinian, până la primirea cetăţeniei daneze, în urmă cu zece ani. El-Khatib este cetăţean israelian, la fel ca mama sa, şi a cerut cetăţenia daneză în 2013.

Citeste mai mult: adev.ro/nwwzqu

Lasă un răspuns