Plastic din urină de porc

0
3

Compania daneză Agroplast vrea să transforme urina de porc în obiecte din plastic necesare acasă. Toată lumea are dreptul să viseze, nu-i aşa?
Compania a descoperit o metodă de valorificare eficientă a ureei, un compus organic care se găseşte în urină.
Şi alte reziduuri provenite de la animale cum ar fi bălegarul, un îngrăşământ natural, a fost introdus în sistem, dar urina de porc prezintă un interes particular deosebit deoarece este periculoasă pentru mediul înconjurător, spune Peter Tøttrup, partener la firma daneză Seed Capital.
„În Danemarca există 20 de milioane de porci, iar dejecţiile lor sunt o mare problemă pentru mediul înconjurător“, spune el.

Transformarea reziduurilor de la ferme în precursori ai materialelor plastice este o idee interesantă referitoare la bioplastic deoarece materia primă nu are nici o valoare. De fapt, are o valoare negativă deoarece dejecţiile animaliere trebuie îndepărtate, ceea ce costă bani. Alte companii produc răşini din amidon.
Tøttrup susţine că plasticul produs prin această metodă poate costa cu o treime mai puţin decât materialul plastic convenţional fabricat din petrol. În mod tradiţional, bioplasticul fabricat din materie vegetală costă mai mult decât plasticul clasic. Agroplast desfăşoară acum un studiu pilot în fabricarea acestui tip de bioplastic.
Agroplast susţine că materialele chimice provenite de la ferme au şi alte întrebuinţări. Pot fi folosite ca fertilizatori, ca şi ingrediente în loţiuni, sau ca arome în ţigarete, conform site-ului web al companiei.

Sursa: Alexandru

Lasă un răspuns