Politistul roman Angelin, îngerul păzitor al poliţiştilor din Danemarca

3
473

Danemarca, raiul prostituatelor românce

Românii plecaţi în Danemarca au comis, în anul 2009, peste 5.000 de infracţiuni. Inspectorul principal Angelin Ciobanu a lucrat, vreme de o lună, alături de poliţiştii danezi şi i-a ajutat pe aceştia să identifice infractorii români, dar şi modul de operare al acestora. În timpul misiunii, poliţistul vrâncean a aflat că România este ţara cu cele mai multe femei care practică prostituţia în Danemarca, respectiv 100.

Cerşetoria, furturile din buzunare, din locuinţe, din societăţi, din magazine dar şi camparea ilegală sunt principalele activităţi ale unora dintre românii plecaţi în Danemarca.
Totodată, cele mai multe femei, respectiv 100, care practică prostituţia în această ţară sunt românce. Inspectorul principal, Angelin Ciobanu din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale i-a ajutat, vreme de o lună, pe poliţiştii din Danemarca să prindă românii care au comis infracţiuni pe teritoriul ţării lor.
În urma acestei misiuni, rezultatele obţinute de poliţistul vrâncean, inspectorul principal Angelin Ciobanu, au fost apreciate de superiori.
Plecarea acestuia în Danemarca s-a produs ca urmare a unei solicitări făcute de Interpol, pe fondul creşterii numărului de infracţiuni împotriva patrimoniului, fapte comise de cetăţeni români. Misiunea s-a desfăşurat la Poliţia din regiunea North Sealand.

***
Conform informaţiilor oferite de inspectorul principal Angelin Ciobanu, în Danemarca sunt aproximativ 6.500 de cetăţeni români care stau în această ţară în mod legal.
În timp ce unii dintre conaţionalii noştri muncesc cinstit pentru a-şi câştiga existenţa, alţi peste 2.000 dintre ei au fost implicaţi în comiterea unor infracţi-uni. „În perioada 15 iunie -15 iulie am fost într-o misiune operativă în Danemarca. Am fost detaşat ca urmare a unei solicitări făcute de Interpol, pe fondul creşterii infracţiunilor împotriva patrimoniului, fapte comise de cetăţeni români. În anul 2009 au fost înregistrate 5.264 de cazuri în care au fost implicaţi 2.553 de cetăţeni români. Având în vedere numărul mare de persoane cercetate, datele nu erau transmise către România deoarece autorităţile daneze înregistrau doar numele persoanei care a comis o infracţiune, fără alte date de identificare necesare. Primul lucru pe care l-am făcut a fost crearea unui ghid ce cuprindea toate datele de identificare necesare şi care să poată fi transmise autorităţilor din România pentru prinderea celor care comit infracţiuni“, a povestit inspectorul principal Angelin Ciobanu.
După finalizarea ghidului, poliţistul vrâncean alături de cei din Danemarca au trecut la prinderea infractorilor care ne fac ţara de râs.
Poliţiştii din cele două ţări au făcut verificări cu privire la persoanele fizice şi juridice care efectuează transport internaţional de mărfuri şi călători, pentru a vedea ce trimit românii acasă şi de unde au achi-ziţionat bunurile.
De asemenea, inspectorul Angelin Ciobanu le-a acordat asistenţă colegilor din Danemarca în anchetarea cazurilor în care au fost implicaţi cetăţenii români şi a participat alături de aceştia la acţiunile operative.
Locurile prin care românii îşi fac veacul au fost percheziţionate şi s-a încercat identificarea mo-dului de valorificare a bunurilor rezultate din infracţiuni.

Multe prostituate românce

În timpul acţiunilor desfăşurate în teren, peste 50 de cetăţeni români au fost trimişi în ţara de ori-gine, respectiv România, pentru o gamă diversificată de infracţiuni. Poliţistul vrâncean a vizitat şi închisorile din Danemarca, dar şi o organizaţie care se ocupă cu protecţia prosti-tuatelor aflate în dificultate. La această întâlnire, inspectorul principal Angelin Ciobanu a aflat că în Danemarca sunt peste 100 de prostituate de ori-gine română, cifră care ne clasează pe primul loc cu cele mai multe prostituate de origine străină.

***
În Danemarca prostituţia este legală iar dacă o femeie nu mai vrea să practice această meserie este ajutată să facă altceva. Astfel, este de înţeles de ce româncele aleg să se prostitueze în Danemarca, atâta timp cât în România, pentru o astfel de faptă, ar fi amendate.
Mijloacele de transport în comun au fost şi ele verificate la sânge iar acţiunile au avut ca scop identificarea bunurilor însuşite fără drept de români. Poliţiştii au verificat şi maşinile care treceau cu feribotul din Danemarca în Germania, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Aşa au fost identificaţi români urmăriţi, dar şi diferite bunuri care proveneau din infracţiuni. Taberele de romi întinse pe o suprafaţă destul de mare au fost şi ele supervizate de poliţiştii aflaţi în elicopter şi maşini.

Procuratura în subordinea poliţiei

Diferenţele dintre România şi Danemarca nu au trecut neobservate pe lângă inspectorul principal Angelin Ciobanu.
Acesta ne-a povestit că poliţiştii danezi nu ştiu ce înseamnă să nu ai carburant pentru maşină şi nici cum este atunci când instituţia nu are nici măcar maşini suficiente pentru a se putea deplasa la intervenţii. „În Danemarca procuratura este în subordinea poliţiei, iar poliţiştii de acolo nu ştiu ce înseamnă să nu ai maşină de serviciu, combustibil pentru deplasări şi alte lucru de care noi ducem lipsă. Sunt mult deasupra noastră ca şi dotare tehnică şi ca orice altceva. Toţi au asi-gurări medicale, telefoane de serviciu, maşinile au asigurări CASCO, iar salariile sunt mult mai bune“,  a conchis inspectorul principal Angelin Ciobanu.

Angelin, îngerul păzitor al poliţiştilor din Danemarca

3 COMENTARII

  1. Politia daneza nu are aceste lipsuri pentru ca in loc sa ia o masina la 50-60.000 de euro cumpar 4-5. Intai sa Domnul Angelin CIOBANU ar face bine sa incerce sa schimbe ceva in politia romana cand vine acasa si sa nu se mai mire cum se descurca alte state.

  2. Principalele brate ale caracatitei mafiote din Romania sunt justitia si politia care sunt roase de cancerul coruptiei. Romania este raiul clanurilor de interlopi autohtoni protejati de justitie si de politie.Inhaitarea politiei din Romania cu clanurile mafiote, cu interlopii, protectia, favorizarea si acoperirea lor este o realitate, este un fenomen de masa, in toata tara, inclusiv in judetul Arges. Politisti, procurori, judecatori, sunt „cumparati” sistematic ca sa serveasca mafia.

    Trei tineri din judetul Timis, taiati cu sabia de fiul unui primar, sub ochii politistilor:
    libertatea.ro/detalii/articol/taiati-fiu-primar-deta-346966.html

    Germania:“Coruptia in Romania este o problema ingrijoratoare.Nu este o aparitie sporadica ci mai degraba un fenomen sistematic”.
    Israel: „Corupţia din România este o boală naţională”.
    Olanda: “România ar trebui sa fie exclusa din UE din cauza nivelului înalt de coruptie si nereguli care o fac nepotrivita cu calitatea de membru UE”
    Transparency International: “In Romania, atmosfera este incarcata de coruptie”.
    „Crima si cultura – relevanta perceptiilor coruptiei pentru prevenirea criminalitatii” (studiu al CE):”Romanii considera coruptia un mod normal de a rezolva lucrurile. Acest mod de a gandi si de a actiona este adanc inradacinat in atitudinile morale, conceptuale si practice ale vietii de zi cu zi”.
    Romanii au perceptia unui fel de „ansamblu mafiot” deasupra legii, in care sunt agregate interese multiple din toate palierele societatii: politica, politie, magistratura, …

    „Am avertizat public ca Romania este in pericol sa devina un stat mafiot, iar pericolul acesta s-a transformat in realitate!”
    Ion Pitulescu – general in rezerva
    – fost Şef al Politiei Romane
    – lector la Facultatea de Ştiinţe Juridice din Universitatea de Vest Vasile Goldis din Arad
    – a publicat cartea „Al treilea război mondial: Crima Organizată”

    jurnalul.ro/special/special/comisar-de-politie-sluga-unui-peste-502765.html
    adevarul.ro/locale/targu-mures/politist_arestat_mures-crima_organizata_mures-mandat_european-curtea_de_apel_mures_0_497950404.html
    stirileprotv.ro/stiri/eveniment/un-fost-agent-de-politie-a-fost-retinut-pentru-trafic-de-minore.html

    Romania – primul exportator de prostitutie din Europa

    Romanian sex trafficking crime – tortura
    „Am văzut cum au scos ochiul unei fete, pentru că nu făcea mulţi bani. Am văzut, de asemenea, cum au tăiat piciorul alteia, şi au pus sare peste rană. Când erau nemulţumiţi, ne duceau într-o casă şi ne torturau.“

    analfabetul.com/romanian-sex-trafficking-crime-tortura/#axzz1QXekddMH
    youtube.com/watch?v=Xs1tK7jU9gU

    Traficul de fiinţe umane nu pândeşte la colţul străzii, nu bate la uşi, însă săracia, neatenţia, naivitatea, dorinţa de bunăstare economică neânsoţită de discernământ pot transforma fete nevinovate în victime ale criminalităţii organizate – o lume inumană, în care traficanţii folosesc cele mai crude mijloace pentru a obţine bani dispunând fizic, psihologic şi economic de alţi oameni, transformându-i în sclavi, într-o lume în care sclavia a apus de mult.

    Traficanţii de persoane nu îşi aleg la voia întâmplării victimele. Au transformat cumpărarea, vânzarea şi exploatarea oamenilor într-o profesie de excelenţă. Au reguli nescrise, dar foarte explicite şi eficiente, metode atent elaborate pentru recrutarea, transportul şi exploatarea victimelor.

    Traficul de fiinţe umane a dobândit, în ultimii ani, dimensiunile şi particularităţile unui fenomen social transnaţional, responsabil pentru multe drame umane, pentru suferinţe devastatoare provocate victimelor, fie ele exploatate pentru muncă forţată, pentru oferirea de servicii sexuale, pentru practicarea cerşetoriei ori pentru alte scopuri criminale. În acelaşi timp, traficul de fiinţe umane reprezintă un fenomen de criminalitate organizată care nu cunoaşte graniţe, o infracţiune gravă prevăzută şi pedepsită de legislaţia celor mai multe ţări.

    In Romania traficul de persoane este o politica de stat si un comert modern care alimenteaza coruptia si crima organizata Nu exista judet, oras, chiar comuna in care temutii interlopi sa nu-si faca propria lege. Minorii devin o victima sigura in plasa acestor infractori pentru care banul este singura lor religie. Zeci de mii de fetite, copile inca, au fost transformate dupa 1990 in sclave sexuale si scoase peste granite sau traficate intern. Politia de frontiera “monitorizeaza” de aproape 20 de ani, insa rezultatele sunt impresionante doar in statistici. In fiecare oras din Romania, tentaculele criminalitatii economico-financiara si chiar cea organizata au anihilat, din start, politicieni, colonei si generali de politie, judecatori.

    The Times a publicat un clasament al tarilor de unde sunt traficate cele mai multe fete, in tarile Europei de Vest:
    • 1. Romania (pe locul 3, in 2006, după integrarea în Uniunea Europeană, situaţia s-a schimbat, România urcând în fruntea acestui top.) (12%)
    • 2. Rusia (9%)
    • 3. Bulgaria (8%)
    • 4. Ucraina si Nigeria (7%)
    • 6. Brazilia (5%)
    • 7. Belarus; Moldova; Polonia; Ungaria; Tailanda (4%)
    Conform datelor oficiale detinute de autoritatile italiene, in Roma 85% dintre prostituate sunt romance,in Milano 8 din 10 prostituate sunt romance. In Danemarca, Romania este tara cu cele mai multe prostituate si potrivit Europol, Eurojust, The Times, CNN, primul exportator de prostitutie din Europa este Romania.Fara complicitatea politiei, aceasta performanta negativa nu ar fi posibila.
    Crima organizata cauta in mod constant afaceri legitime care pot fi folosite ca o acoperire.În spatele unor firme din judetul Arges care ofera locuri de munca pentru tinere, se ascund de fapt retele specializate în racolarea de fete care sfârsesc prin a se prostitua.
    Aceste firme sunt folosite drept paravan, pentru a sustine activitati ilegale, pentru a spala banii, dar si pentru ca liderii mafioti sa fie vazuti drept antreprenori de succes.
    Pe langa aceste firme, in stransa legatura cu ele, in orasul Curtea de Arges exista mai multe grupari mafiote care actioneaza subversiv si conspirativ in tara si strainatate (grupari mafiote indestructibile conduse de politia mafiota locala, care invoca motivul necunoasterii in legatura cu aceste bande) si care cu complicitatea taximetristilor locali, racoleaza, transporta si plaseaza fete pentru prostitutie, fete care ulterior sunt traficate extern
    Masini ale proxenetilor din Arges care racoleaza fete pentru prostitutie si clienti pentru acestea, direct sau prin diversi intermediari, din baruri, restaurante, cofetarii, etc precum si prin intermediul telefonului (la fel, direct sau prin combinatori): B-14-WXH – prostituata proxeneta cu onorabilitate aparenta care a fost casatorita si cu Caroli Pici, zis Loti, membru in banda lui George Nan, un infractor de talie internationala implicat in trafic de fiinte umane, rapiri, camatarie si omoruri, furturi din apartamente, furturi din si de masini, care pe data de 20 iunie 2004 a rapit si sechestrat pe Anna Maria Valdata,sotia unui magnat italian pentru care a cerut o rascumparare de peste 1 milion de euro ziare.zaraf.ro/articol8544/RAPITORUL-MILIARDAREI-INFRACTOR-INTERNATIONAL.htm
    archivio.panorama.it/home/articolo/idA020001025842
    independent.co.uk/news/world/europe/nightmare-of-kidnapping-returns-to-italy-as-millionaires-wife-is-held-733071.html
    si B-34-TND – proxenet
    Despre puscariasul-proxenet Caroli Pici, zis Loti si politia mafiota din Curtea de Arges:
    ziarulprofit.ro/archives/6159
    ziarulprofit.ro/archives/10990

    Activitatile ce compun Crima Organizata (prostitutia, proxenetismul, traficul de persoane,traficul de droguri, traficul de tigari, evaziunea fiscala, etc) au un caracter secret si bine organizat, din care cauza realizeaza un impact social deosebit de negativ in multe state el constituind “cancerul perfid” care vlaguieste puterea societatii, ameninta integritatea guvernelor, determina cresterea taxelor care se adauga la pretul marfurilor, pericliteaza siguranta si locurile de munca ale cetatenilor, aduce daune agentilor economici aflati in competitie, controleaza prin forta banilor sindicatele, in final realizand o puternica influenta in sfera economicului, socialului si mai ales politicului

    Grupurile politico-economice de inspiraţie mafiotă, cu legături în lumea interlopă, luptă de ani buni de zile să controleze statul român.Istoria lor este lungă şi porneşte chiar dinainte de decembrie 1989. În atâţia ani au ajuns să controleze oameni politici din toate partidele, oameni din poliţie, din procuratură, şi, din păcate din justiţie. Aceste grupari mafiote n-au apărut peste noapte şi au mai încercat să preia controlul ori de câte ori au simţit că statul este slab. In acest moment au ajuns să aibe putere să fabrice şi să controleze dosare, să declanşeze anchete sau chiar să le oprească brusc
    ziarulprofit.ro/archives/14988

Lasă un răspuns