Primirea de catre Presedintele Basescu al Prinţului Moştenitor Frederik al Danemarcei şi a Prinţesei Mary

0
377

Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a primit astăzi, 8 octombrie a.c., la Palatul Cotroceni, pe Prinţul Moştenitor Frederik al Danemarcei aflat, în perioada 8-9 octombrie a.c., într-o vizită oficială în ţara noastră, la invitaţia şefului statului român. Prinţul moştenitor este însoţit de Alteţa Sa Regală Prinţesa Mary.

Icirc;n cadrul discuţiei, şeful statului a mulţumit autorităţilor daneze pentru sprijinul constant oferit ţării noastre de-a lungul procesului de aderare la Uniunea Europeană.
Preşedintele Băsescu a invocat stadiul foarte bun al relaţiilor româno-daneze, exprimând încrederea în dezvoltarea cooperării bilaterale. Colaborarea în domeniul economic, a apreciat preşedintele ţării, oferă oportunităţi importante în sectoare precum agricultura, mediul, energia, transporturile maritime şi dezvoltarea durabilă.

Convorbirile oficiale au pus în evidenţă interesul danez pentru o mai bună cunoaştere a realităţilor economico-sociale şi culturale din România, cu deosebire după aderarea României la Uniunea Europeană.

Vizita oficială a Alteţei Sale Regale Frederik – prima sa vizită în România în calitate de prinţ moştenitor – va cuprinde o deplasare la Sibiu şi participarea la diverse momente organizate în cadrul programului „Sibiu, capitală europeană a culturii, 2007”. Programul vizitei include şi deplasarea cuplului princiar la Sighişoara.

Departamentul de Comunicare Publica

Daca doriti sa ne lasati un mesaj audio sau un comentariu la acest articol, va rugam sa  inregistrati  aici… 

Lasă un răspuns