România, câte două meciuri cu Danemarca şi Germania în intervalul 4-8 martie

2
24

Naţionala de handbal feminin a României va disputa trei meciuri amicale în Danemarca şi două în Germania, în intervalul 4-8 martie, o a treia adversară anunţată luni fiind reprezentativa Muntenegru.

Programul iniţial al reprezentativei presupunea disputarea a trei meciuri de verificare cu naţionala nordică, însă organizatorii au anunţat că se vor juca doar două, fiind invitată şi echipa Muntenegru, pe care o va întâlni şi România.

Astfel, programul echipei României în Danemarca este următorul:

4 martie, România-Danemarca (la Horsens, ora 22.55)

5 martie, România-Danemarca (la Odense, 18.00)

6 martie, România-Muntengeru (la Ringsted, 12.00).

Mediafax

2 COMMENTS

  1. Chiar as vrea sa ma duc la meci ptr a sustine echipa nationala si nu numai eu, suntem o multime de romani in horsens care chiar ar vrea sa vada meciu numai ca mi se pare chiar scump pretul de bilet… Nu sunt aici cu cersit/pomana dar ar fi frumos sa avem macar cateva bilete gratuite(dak exista) de la echipa national… desigur dak se poate 🙂

  2. Si daca sunt bilete gratuite la cine se vor imparti si cum? Pe ce criteriu(ii) ???? Bilete au doar organizatorii nu si echipa nationala 🙁 Daca vrei sa mergi la meci incerci sa prezinti legitimatia de student poate iti dau bilet cu pret redus!!! Altfel meciul e de la ora 21:55 ora locala, nu 22.55! Apropo, iti vand un pont, dupa 20 minute dupa ce a inceput meciul, intrarea e libera :D:D

Lasă un răspuns