„Românii zilei” sînt din Botosani. Membrii reţelei criminale acuzata de trafic de carne vie în Danemarca plasaţi în arest la domiciliu în Romania

0
49

Ultimii botoşăneni arestaţi în dosarul „Cuibul de viespi” au scăpat de după gratii.

Este vorba de Leonardo Bogatu şi Cosmin Bogdan Dănilă, care au fost plasaţi în arest la domiciliu, săptămâna aceasta, în baza unei decizii a Curţii de Apel Timişoara.

Procurorii DIICOT –  Arad (n.r. – care coordonează ancheta românească) au solicitat o nouă prelungire a mandatelor de arestare preventivă, iar Tribunalul a admis cererea, dar, în urma contestaţiilor formulate, botoşănenii au reuşit să obţină înlocuirea măsurii preventive, ei părăsind arestul marţi seară. Pentru a nu fi închişi din nou, vor trebui să respecte o serie de măsuri şi obligaţii.

În total, cinci botoşăneni sunt vizaţi de anchetă, alături de cei doi fiind cercetaţi Adela Dănilă, Liliana Cîmpeanu şi Marian Bostan.

Suspecţii, 20 la număr, sunt acuzaţi că, începând cu 2012, ar fi recrutat 100 de persoane cu o situaţie materială precară şi, în schimbul unor promisiuni de angajare, acestea ar fi fost duse în Danemarca, unde ar fi fost obligate să execute diferite activităţi oneroase.

Politia-Gorj-595x240

În numele victimelor, membrii grupării ar fi constituit firme fantomă, ar fi deschis conturi bancare şi ar fi obţinut cărţi de credit, pe care le-ar fi utilizat în achiziţii de produse, prejudiciul total fiind estimat la şapte milioane de euro.

Gruparea infracţională din care făceau partea şi botoşăneni a fost descoperită în iarna 2014-2015 de o echipă mixtă formată din poliţişti români şi danezi.

Investigaţiile au scos la iveală o încrengătură incredibilă. Astfel, cei care au pus la cale afacerea, s-ar fi aflat mână în mână cu unele dintre presupusele victime, oamenii fiind luaţi de acasă şi duşi în Danemarca, de unde se întorceau după circa două-trei săptămâni. În acest interval, liderii grupărilor obţineau pentru ei toate documentele, se înfiinţau societăţi şi se obţineau creditele.

Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.

Lasă un răspuns