S-a redeschis Ambasada Regatului Danemarcei la Bucuresti

0
121

Printre altele, în vara lui ’90 se redeschideau ambasadele ţărilor ce-şi retrăseseră diplomaţii ca protest contra lui Ceauşescu. Experienţă trăită şi de Excelenţa Sa, domnul Ulrick Helweg-Larsen, ambasadorul Regatului Danemarcei la Bucureşti, cu care am convorbit recent.

Ambasadorul Danemarcei are o poziţie deosebită în corpul diplomaţilor acreditaţi la Bucureşti. Se apropie de finalul celui de-al doilea mandat de ambasador în România, primul începând în chiar vara lui ’90. S-a căsătorit cu o româncă, soţia sa fiind acum un căutat „consilier” informal al tinerelor neveste de diplomaţi. Cristina Helweg-Larsen a fost şi traducătoarea discuţiei noastre, presărând amintirile soţului cu spirituale adecvări la specificul naţional danez şi românesc.

Jurist de meserie, Ulrick Helweg-Larsen intrase din facultate în diplomaţie. A îndeplinit misiuni la Bonn şi Hanoi, dar în vara lui ’90 era la primul post de ambasador. Cu peripeţii a fost prezentarea.
Înainte de a intra în România a trecut pe la Belgrad să culeagă actele Ambasadei. Din 1987, Regatul Danemarcei mai păstrase la Bucureşti doar un birou de legătură cu un singur angajat. S-a întâlnit apoi la Szeged cu ceilalţi trei diplomaţi danezi trimişi în misiune aici. Vameşii de la Nădlac au trecut imediat să controleze bagajele din maşinile cu număr de înmatriculare danez. Abia după ce şeful vămii s-a consultat cu superiorii au fost trataţi conform statutului de diplomaţi.

S-au oprit seara la Sibiu, împărtăşindu-şi impresiile la cina de la „Împăratul Romanilor”. Străbătuseră prin arşiţa zilei Câmpia Vestică, apoi sudul Podişului Transilvaniei, tot mai uimiţi de pustiul pământurilor necultivate. Primul „altfel” dintre graniţele româneşti. Asupra motivelor debandadei din agricultură s-au informat la post.

La Bucureşti au picat direct în hăţişurile birocraţiei, relaţiilor şi promisiunilor. Când Danemarca hotărâse să redeschidă Ambasada la Bucureşti, oficialităţile româneşti promiseseră marea cu sarea. În primul rând, o reşedinţă frumoasă ambasadorului. De la administraţia „Locato”, actualul RAPPS, le-au spus: „Veniţi, vă găsim cea mai frumoasă reşedinţă… bla, bla, bla…”. Dar când au sosit diplomaţii danezi, sediul Ambasadei din Str. Doctor Burghelea nu era gata cu renovarea. Vreo trei luni au folosit vechiul birou din Dorobanţi: patru diplomaţi danezi plus încă doi angajaţi locali într-o singură încăpere. Cetăţenii români descoperiseră însă avantajele spiritului întreprinzător închiriind locuinţe străinilor. Astfel s-au „descurcat” colegii ambasadorului. El a locuit însă la Hotel Bucureşti… 19 luni!

În stabilirea reşedinţei ambasadorului, noroc cu ajutorul colegilor străini. L-au anunţat din timp că s-a golit o vilă foarte frumoasă pe Bulevardul Dacia, unde fusese Casa de Cultură a Cehoslovaciei. Deşi promisă altora, a reuşit s-o obţină. De frică să nu piardă casa, în plictisul şi angoasa lucrărilor de renovare, ambasadorul s-a mutat în pod. Ba chiar a „bricolat” şi el la decoraţiunile interioare. Acestea au fost primele experienţe româneşti „personale”.

Pe frontul politic, lumea simţea că se agravează frustrarea. „Am vorbit cu mulţi oameni care declarau că nu era nici un fel de reformă”, îşi aminteşte Excelenţa Sa, domnul Ulrick Helweg-Larsen, ambasadorul Regatului Danemarcei la Bucureşti. „Nu se vedeau semne de reformă şi deja mulţi aveau dubii în privinţa a ceea ce îşi dorea noua conducere. Trebuie să recunoaştem că a durat foarte mult până când reformele au început să o ia din loc. Din punctul de vedere al Danemarcei, în 1990 s-a decis reluarea relaţiilor bilaterale, mai ales în plan comercial, pentru că România s-a deschis către Vest. N-a durat mult până când România a declarat că scopul era colaborarea cu structurile vestice, NATO şi UE. Şi astăzi este membru deplin.”

„Diplomaţii români erau bine pregătiţi”
În 1990, în cercurile diplomaţiei româneşti se produceau mari turbulenţe. Legăturile serviciilor speciale cu externele erau cu totul deosebite. Mircea Răceanu, diplomatul condamnat iniţial la moarte de Ceauşescu în vara lui ’89, fusese „impulsionat” să părăsească ţara. Merite de disident i se confecţionaseră însă lui Sergiu Celac, devenit primul-ministru de Externe postceauşist. Deşi fiul primului prefect comunist al Craiovei şi fost translator de limbă engleză a lui Ceauşescu ajunsese pe linie moartă (redactor de editură) nu pentru vreo răzvrătire, ci ca apropiat al lui Pacepa, după „fuga” acestuia. După alegerile din mai, în fruntea MAE s-a aflat Adrian Năstase. Vânzoleala din minister a continuat şi prin încercarea de a numi scriitori în posturi de diplomaţi.

Excelenţa Sa, domnul Ulrick Helweg-Larsen, ambasadorul Regatului Danemarcei la Bucureşti, nu a resimţit perturbările interioare ale MAE. Declară că i-a fost foarte uşor să colaboreze cu diplomaţii români, fiind bine primit de ei. Era clar că aveau un anume trecut şi proveneau dintr-o anume zonă. Mulţi dintre cei cu care a avut de-a face erau analişti foarte buni, cu cunoştinţe solide, ştiau ce se petrece în alte ţări, vorbeau foarte bine limbi străine. În România nu s-a făcut ce s-a făcut în alte ţări, de exemplu în Cehia, unde s-au dat afară toţi foştii şi s-a început de la zero. Deşi a refuzat să dea nume „de oameni care trăiesc”, Excelenţa Sa, domnul Ulrick Helweg-Larsen l-a amintit pe Teodor Meleşcanu („de-a dreptul elegant pe frontul de Externe”). Printre cunoscuţii din primul mandat l-a evocat pe Silviu Brucan („o vulpe fermecătoare”).

În Piaţa Amzei se vindeau „ajutoare”
Format în alte mentalităţi, venind dintr-o „ţară agricolă”, cum îi place să spună despre Danemarca, a fost impresionat să constate catastrofa agriculturii româneşti. În Bucureşti, magazinele erau încă goale. O penurie îngrozitoare de orice simţea occidentalul în Capitala din malurile Dâmboviţei. Către sfârşitul anului au început să apară micile buticuri, cu lucruri importate. Excelenţa Sa, domnul Ulrick Helweg-Larsen îşi aminteşte clar o sâmbătă dimineaţă, pe Bulevardul Magheru o coadă imensă de oameni la „ceva”: un camion de unde se vindea hârtie igienică de calitate mai bună. Locuind la Hotel Bucureşti, trecea des prin Piaţa Amzei. Amintiri de neşters sunt „ajutoarele” vândute pe tarabele selectei pieţe: carne de pui din America şi ulei de măsline italian printre mere, morcovi, roşii şi cartofi de producţie autohtonă. Când în Piaţa Amzei a apărut o brutărie turcească, stăteau cu ora la coadă bucureştenii să-şi cumpere pâine mai bună.

„Individualismul” românesc
Ambasadorul Regatului Danemarcei la Bucureşti, Excelenţa Sa domnul Ulrick Helweg-Larsen, ne-a povestit că încă din primul mandat a fost surprins de individualismul românesc. Bineînţeles, ai familia. Iar în familie, ca peste tot, românii se ajută unii pe alţii.
Dar nu sunt mulţi românii care să se identifice ca parte a unui grup, a unui tot unitar. Au probleme de identificare cu instituţiile statului, iar aversiunea lor faţă de oficialităţi a fost şi este evidentă.

Această lipsă de apartenenţă se manifestă şi în evaziunea fiscală, şi în multiplele excepţii fiscale care se fac. Încă nu există cifre care să arate clar nivelul evaziunii, dar se presupune că aproximativ 35% din produsul naţional brut nu este supus taxării. Dacă s-ar putea colecta taxele la dimensiunea aceasta, atunci n-ar mai fi probleme la buget, ne-a declarat. Individualismul se manifestă pregnant şi în traficul urban. Fiecare şofer sau pieton se gândeşte numai la el, nici un personaj nu are grijă de ceilalţi. Văzute dintr-o altă cultură, acestea apar ca prime simptome ale individualismului românesc.

……..S-a redeschis Ambasada Regatului Danemarcei la Bucuresti

Lasă un răspuns