Sadak: Danemarca mi-a adus ceva la care nu speram pe 2 august, atunci când am ajuns aici: liniște

2
127

S-a mai terminat o poveste

Cu mai puțin de un an în urmă vă scriam cum e pe meleagurile daneze de lângă Odense. Tot atunci vă scriam, pueril, bineînțeles, un articol despre ce vreau să experimentez aici în Danemarca. Și nu era nici bungee-jumping și nici să mă dau cu parapanta. Poate să mă dau cu parapante, dar nu cu parapanta. Nici nu mai știu ce era, și nici nu are importanță. Pentru că oricum a fost altceva. Cu mult mai mult decât speram.

Danemarca mi-a adus ceva la care nu speram pe 2 august, atunci când am ajuns aici: liniște. M-a făcut să înțeleg că aici îmi e locul. Sunt oameni care nu își găsesc locul toată viața. Eu l-am găsit aici, la mii de kilometri departe de România. Danemarca a reușit să mă convingă de faptul că m-am născut într-un loc greșit și că aici trebuia să fie maternitatea din Ploiești, undeva lângă micul orășel Varde. Undeva în incinta gimnaziului din Varde, acolo unde am experiementat cel mai „aerisit” sistem de învățământ. Al doilea cel mai bun din Europa, statistic vorbind. Acolo unde, tot statistic vorbind, puteai sa stai cu laptopul în parc fără să-ți fie frică de faptul că te întorci acasă fără el. Pentru că este și a doua țară din lume ca nivel de siguranță.

Fizic, nu mi-a adus nimic. Nu plec cu nimic în plus față de ce am venit. Puține haine, un N95 și cam atât. Nimic altceva. La nivel de „mansardă” însă, vin cu multe alte lucruri acasă. Cu o nouă mentalitate, cu siguranță, lucru pe care mi-l tot bagă în ochii prietenii. Că m-am schimbat. Știam. Și sunt bucuros, că am devenit ceea ce sunt azi. Și n-am scris prieteni, ci prieteni, pentru că știu că mă veți accepta și așa (da, e un fel de reproș). În același timp știu că mai sunt multe lucruri de făcut și că unul dintre acele „multe” poate înseamna să revin aici.

Danemarca. Ce gaură neagră era înainte de 2 august 2008, și cât de mult reprezintă azi în universul meu. …http://sadak.ro/

2 COMENTARII

  1. gata frate,ai devenit geniu ce sa mai tura-vura.
    unde ai trait,nu ai avut acces la nici un fel de informatie de te minunezi atata,ce fel de gaura neagra ai avut in creier? e liniste in dk,dar o liniste ca de spital,nu zic ca in rom e mai bine. lasa ca-ti revii tu repede la ploiesti.statistic vorbind

Lasă un răspuns