Søren Kirekegaard…. de Alex

1
120

Danemarca, o ţară mică, nu a dat lumii mulţi oameni celebri. Totuşi, unul dintre ei, care iese în evidenţă, este Søren Aabye Kierkegaard, cel mai mare filosof danez.
Søren Kierkegaard s-a născut la 5 mai 1813 la Copenhaga şi a murit la 11 noiembrie 1855 la Copenhaga.
Prin concepţia sa filosofică asupra constrângerii omului de a-şi alege destinul a exercitat o influenţă hotarâtoare asupra teologiei şi filosofiei moderne, în special asupra filosofiei existenţiale. Kierkegaard constata că cel mai important bun al individului este recunoaşterea propriei şi unicei sale determinări. Omul ar trebui să descopere acel adevăr valabil pentru el însuşi, respectiv acea idee pentru care trăieşte şi moare. Împotriva credinţei clasice a unui concept universal asupra "binelui" si "răului", pentru Kierkegaard nu există o bază raţională pentru luarea unei decizii morale. Dupa Kierkegaard, anxietatea (die Angst) ca experienţă sensibilă – spaima structurală în faţa lumii – este de nedespărţit de fiinţa umană.
Gândirea şi stilul de viaţă a lui Kierkegaard reflectă drama vieţii filosofului, chinuit de paradoxul sfâşierii între un Dumnezeu neînţeles, căruia i se supune, şi disperarea individului părăsit într-o lume, în care trebuie să existe, dar care i se refuza. Disperarea la Kierkegaard nu este agonie, ci pierderea individului. Omul trebuie să-şi aleagă, respectiv să-şi determine destinul, lăsat singur, fără speranţă, în haosul existenţei. În faţa dilemei "ori, ori" (Entweder – Oder, 1843), pentru a ieşi din plictiseala existenţei, pendulează între un hedonism rafinat şi o disperare fără mijloace de consolare.
Kierkegaard a criticat vehement atât hegelianismul timpului său şi ceea ce a constantat în formalităţile lipsite de sens ale bisericii daneze. Cea mai mare parte a lucrărilor sale abordează probleme religioase cum ar fi natura credinţei, insituţia Bisericii creştine, etica şi teologia creştină, şi emoţiile şi trăirile individuale când se dă piept cu alegerile din viaţă. Lucrările sale din tinereţe au fost scrise sub diferite pseudonime care prezintă punctele sale de vedere personale distincte într-un dialog complex. Kierkegaard este considerat părintele existenţialismului epocii moderne, este calificat drept neo-ortodoxist, postmodernism, umanist. Trecând de barierele filosofiei, teologiei, psihologiei şi literaturii, Kierkegaard este cea mai importantă şi influentă figură a gândirii contemporane.
Søren Kierkegaard este înmormântat la Asistents Kierkegård în Copenhaga.

Fiind la cursul de daneză, am avut ocazia să vizitez Muzeul oraşului Copenhaga, împreună cu clasa de daneză. Acolo există o mică cameră unde pot fi văzute obiecte personale ale lui Kierkegaard. Profesoara de daneză ne-a spus că un student din S.U.A. a venit special în Danemarca să înveţe limba daneză numai pentru a citi operele lui Kierkegaard în original.

Pe cardul bancar de la Jyske Bank există un citat din Kierkegaard cu portretul său:
„Livet må leves forlæns, men forstås baglæns“. Ceea ce înseamnă:
„Viaţa trebuie trăită în viitor, dar trebuie înţeles trecutul“.

post complet la Alex.danemarca.dk

1 COMENTARIU

  1. Drama vietii sale a atins punctul culminant prin anul 1840, cand proaspat absolvent al facultatii de teologie se logodeste cu Regine Olsen, o tanara frumoasa de numai 17 ani. Si-a dat seama rapid cå o casatorie ar delimita temporal dragostea, i-ar reduce existenta fapt pentru care rupe logdna si se declara invins in lupta cu cel mai nobil sentiment iubirea.

Lasă un răspuns