Taximetriştii danezi boicotează premiile MTV

0
182


Decernarea premiilor muzicale MTV, care va avea loc joi la Copenhaga, vor fi boicotate de şoferii de taxi din capitala daneză. Taximetriştii sunt nemulţumiţi de decizia edililor, care au permis angajarea unor şoferi neprofesionişti pentru transportul vedetelor şi personalităţilor.

Şoferii de taxi sunt hotărâţi să blocheze accesul către locurile unde vor avea loc ceremoniile de decernare a premiilor. Un reprezentant al clubului taximetriştilor a declarat că asociaţia are 2.300 de membri, un număr suficient pentru a bloca întregul trafic.

Şoferii de taxi nu vor să se oprească aici: ei iau în calcul chiar şi blocarea aeroportului din Copenhaga. Primăria a anunţat însă că nimeni nu are nimic cu taximetriştii: pur şi simplu, organizatorii premiilor MTV au solicitat maşini fără inscripţii publicitare şi şoferi care să vorbească mai multe limbi străine, cerinţe care nu puteau fi îndeplinite de asociaţia taximetriştilor.

Lasă un răspuns