Tericianu s-a intilnit cu Fogh Rasmussen

0
323

Odată cu integrarea în Uniunea Europeană, România îşi recâştigă locul în Europa, a declarat primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu la conferinţa de presă cu liderii liberali din cadrul ELDR.

“Suntem mândri şi fericiţi să ne alăturăm familiei europene peste doar câteva zile”, a spus premierul Călin Popescu-Tăriceanu.

TariceanuCalin3_60xLa conferinţa de presă au participat primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, primul-ministru al Danemarcei, Anders Fogh Rasmussen, primul-ministru al Finlandei şi actual preşedinte al Uniunii Europene, Matti Vanhanen, Annemie Neyts, preşedinte ELDR, Graham Watson, liderul Grupului ALDE din Parlamentul European. 

Toţi premierii prezenţi la conferinţă au felicitat România şi Bulgaria pentru aderarea lor la Uniunea Europeană şi le-au urat bun venit în familia europeană. “Aşteptăm cu nerăbdare să cooperăm cu România şi Bulgaria în cadrul Uniunii Europene”, a spus Anders Fogh Rasmussen, primul-ministru danez. El a adăugat că “România şi Bulgaria vor avea o contribuţie foarte valoroasă la intensificarea cooperării europene”. Rasmussen a subliniat că aderarea la Uniunea Europeană a fost motorul "pentru reforme economice şi politice în statele care au aderat, iar extinderea pieţei interne cu aceste state a fost un avantaj net pentru Uniune deoarece a generat creştrere economică”.

Lasă un răspuns