Tvangsfjernelse

1
376

Acest termen este folosit atunci când autorităţile statului danez iau copilul cu forţa de la părinţi datorită incapacităţii acestora de a-l creşte.

Tvang = forţare, constrângere, silire, obligare; fjerne = a îndepărta, a înlătura, a elimina, a evacua; deci îndepărtare cu forţa, luare cu forţa

 

Postul de televiziune TV2 a prezentat un documentar incredibil “Er du mors lille dreng?” – „Eşti copilul lui mama?“ în care un bebeluş a trebuit luat de la părinţi de către autorităţile din Århus datorită incapacităţii părinţilor de a avea grijă de el. Acestă atitudine a statului a născut o polemică în societate.

Tatăl copilului a avut un trecut cu probleme de alcool şi droguri, mama copilului pare a fi schizofrenică fără cunoştinţe în creşterea unui copil şi neinteresată în această problemă. După naşterea copilului, acesta a crescut într-un mediu în care autorităţile supravegheau creşterea sa. Era evident că părinţii nu prea aveau grijă de bebeluş. Tatăl mai degrabă se juca pe calculator decât să aibă grijă de bebeluş, iar mama, după fizionomie, arăta bolnavă psihic, deşi nu s-a stabilit legal acest fapt. Aceasta prefera să doarmă mai mult dimineţile şi refuza să-şi hrănească bebeluşul (un asistent maternal făcea acest lucru).

Bebeluşul, în vârstă de câteva săptămâni, arăta semne de singurătate şi respingere din partea părinţilor, nu era într-o condiţie foarte bună, ceea ce presupune un viitor nesigur pentru el.

În această situaţie s-a pus problema ca bebeluşul să fie luat de la părinţi şi crescut de stat. Părinţii au primit avertismente repetate pentru a-şi schimba atitudinea faţă de copil dar nu s-a schimbat nimic, astfel că decizia de Tvangsfjernelse a fost luată, astfel încât bebeluşul va fi crescut de o familie la ţară, pentru ca acesta să aibă o copilărie fericită.

Această întâmplare s-a petrecut acum 10 ani. De atunci mama a mai născut un alt copil cu altcineva, iar acum municipalitatea îi acordă o nouă şansă în creşterea copilului.

 

Această atitudine a autorităţilor ridică mari semne de întrebare. “Tvangsfjernelse” este oare metoda corectă de creştere a unui copil, sau este mai bine ca bebeluşul să fie cu părinţii săi, cu familia sa? Ar trebui oare ca autorităţile să intervină într-o problemă care nu-i priveşte şi este considerată personală? Niciodată un om nu este proprietatea statului iar statul nu are dreptul să intervină sub nici o formă în viaţa personală a unei familii, indiferent de motiv.

Este oare etic ca statul danez să ia copiii de la părinţi dacă aşa vrea, pentru că se consideră că părinţii nu pot să aibă grijă de proprii lor copii? De unde ştie statul când se impune o astfel de situaţie? Este oare îndreptăţit statul să intervină în viaţa personală a cuiva?

 

Este ciudat că unele persoane fac copii numai de dragul de a avea copii nefiind destul de maturi pentru a realiza faptul responsabilităţii de a avea copii. Într-o ţară în care avortul este legal, nu ar fi aceasta o opţiune pentru o gravidă care nu este în stare să aibă responsabilităţi faţă de proprii copii? În aceste condiţii a avea un copil este lipsit de etică, atâta timp cât unul din părinţi nu are simţul realităţii.

 

Poate mulţi copii sunt născuţi numai ca părinţii lor să aibă mai mulţi bani de la guvernul danez, sau pentru a creşte natalitatea în această ţară. Tragic este că mulţi copii sunt făcuţi cu străini după care aceştia sunt apoi trimişi înapoi în ţările lor prin metode mai mult sau mai puţin legale, conform politicii cu privire la străini. Comisia Europeană a protestat împotriva Danemarcei cu privire la violarea drepturilor omului deoarece mulţi părinţi străini nu au dreptul să fie cu copiii lor. Multe mame nu au primit permisiunea de şedere în Danemarca deşi copiii lor sunt născuţi acolo. Aceasta este discriminare. Copiii nu sunt numai ai danezilor, sunt ai ambilor părinţi, chiar dacă unul este străin.

 

Sursa: alex.danemarca.dk

1 COMENTARIU

  1. nu mi se pare asa de simpla situatia: eu una sunt de acord cu luarea copilului cand mama e schizofrenica si tatal mai are de crescut…in ce mediu ar fi crescut copilul ala? ce fel de persoana ar fi fost, daca era crescut de asa parinti…in general eu cred ca ar trebui supraveghiati parintii cu probleme psihice…a nu se intelege prin asta ca trebuie sa li se ‘vaneze’ greselile…trebuiesc ajutati pe cat posibil, dar daca nu se poate…
    in ceea ce priveste situatia cu un parinte strain, mi se pare si mie o idiotzenie si chiar cunosc o fata, divortzata de un danez si pe care statul vroia s-o trimita inapoi in romania si copilul sa ramana aici…asta mi se pare si mie discriminare…
    nici eu nu prea inteleg ce mesaj se vrea trimis aici.
    daca va uitati pe canalul 4, la programul ‘de unge mødre’ spuneti-mi si mie ce parere aveti? mie mi se pare ca se incurajeaza ‘practica’ asta de a face copii la 14,15 ani…asa-zisele mamici sunt inca niste copii si desi statul le ajuta, nu mi se pare ca au maturitatea necesara ca sa creasca un copil, desi ‘pe sticla’ arata destul de frumos…cred ca poate pe undeva danezii vor sa-si asigure ‘genele’, nu conteaza cum…
    e doar o parere…

Lasă un răspuns