UEFA a redus sancţiunea decisă anterior în cazul Danemarcei

0
4

UEFA a revenit asupra sancţiunilor impuse Danemarcei, în urma incidentelor de la partida cu Suedia, din preliminariile Euro-2008, naţionala daneză urmând să dispute nu patru, ci două meciuri pe teren neutru şi la 140 de kilometri de Copenhaga, informează Marca.

Comisia de Apel a UEFA a redus astfel atât numărul meciurilor pe care Danemarca le va disputa pe teren neutru (de la 4 la 2), cât şi distanţa minimă faţă de Copenhaga a locurilor unde poate juca echipa daneză partidele de pe teren propriu cu Liechtenstein (12 septembrie) şi Spania (13 octombrie) – de la 250 la 140 de kilometri.

Comisia de Apel a confirmat rezultatul omologat anterior, de 3-0 pentru Suedia, şi a redus amenda decisă în cazul federaţiei daneze de la 60.000 de euro la 30.000 de euro.

sursa : mediafax.ro

Lasă un răspuns