Un botoşănean de 39 de ani care se întorcea din Danemarca a făcut un accident rutier la Hudum

0
253

Un botoşănean de 39 de ani care se întorcea din Danemarca a făcut un accident rutier la Hudum. Nerăbdarea de a ajunge acasă l-a făcut pe acesta să calce mai tare pedala de acceleraţie, deşi mai avea de parcurs doar câţiva kilometri. La un moment dat, probabil pe fondul oboselii şi al carosabilului umed, a pierdut controlul volanului, iar autoutilitara Mitsubishi a ieşit de pe sensul de mers, lovind un cap de pod aflat pe partea stângă a drumului.

Impactul violent a făcut ca o femeie de 33 de ani, aflată pe bancheta din spate, să se lovească de interiorul maşinii. „Pacienta a fost preluată cu un traumatism facial şi mai multe leziuni, care însă nu i-au pus viaţa în pericol. A fost transportată la Urgenţe pentru mai multe investigaţii”, a precizat Liliana Mateciuc, medic specialist în urgenţe în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Faţă de acesta se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, în cauză urmând a se propune soluţie procedurală.

Accident după un drum de mii de kilometri

Lasă un răspuns