Un martor al lui Iehova din Danemarca, șase ani de închisoare pentru „extremism” în Rusia

0
338
Justiția rusă a condamnat miercuri un martor danez al lui Iehova la șase ani de închisoare pentru „extremism”, o premieră pentru această mișcare religioasă interzisă în Rusia din 2017, scrie AFP.

Dennis Christensen este judecat de zece luni în Orel, o mică localitate situată la 400 kilometri sud de Moscova. Iaroslav Sivulski, un purtător de cuvânt al Martorilor lui Iehova, a precizat că decizia va fi atacată în apel.

Dennis Christensen a fost arestat alături de alți martori ai lui Iehova în mai 2017, în Orel, în timpul unei slujbe religioase de către serviciile rusești de securitate (FSB, ex-KGB), la câteva săptămâni după interzicerea acestei organizații în Rusia.

Ceilalți membri ai mișcării religioase au fost rapid eliberați dar Dennis Christensen, astăzi în vârstă de 46 de ani, a rămas în arest.

În timpul audierilor, Dennis Christensen a afirmat că nu a „comis nicio infracțiune”.

Mișcarea fondată în anii 1870 de către Charles Russel, în Statele Unite, se consideră singura care readuce creștinismul la originile sale. Martorii lui Iehova sunt acuzați în mod regulat de derive sectare.

Organizația, care spune că are 172.000 de membri în Rusia, a fost interzisă în aprilie 2017 de Curtea Supremă și a fost declarată „extremistă” de ministerul Justiției.

Săptămâna trecută, un bărbat acuzat că este liderul local din Ivanovo (nord-est de Moscova) al Martorilor lui Iehova a fost arestat de FSB.

mai mult la :  www.hotnews.ro

Lasă un răspuns