Victor Frunza . Dumnezeu sa te odihneasca, Maestre ! Multumim pentru tot

0
6

A incetat din viata disidentul Victor Frunza | Danemarca.dk

Victor Frunză (n. 8 iunie 1935, comuna Dumitrești, județul Râmnicu-Sărat; d. 27 iulie 2007, Aarhus, Danemarca) a fost un scriitor, disident și jurnalist român.

ictor Frunză s-a născut la 8 iunie 1935, în comuna Dumitrești, pe atunci jud. Râmnicu-Sărat. A urmat facultatea de ziaristică din București (1952-1953) și facultatea de ziaristică a Universității „Lomonosov” din Moscova (1953-1958). A lucrat ca redactor și realizator de emisiuni culturale la Radiodifuziunea Română (1958-1978), apoi la Televiziunea Română (1968-1971). A fost profesor de jurnalism audio-vizual la facultatea de ziaristică în cadrul Academiei „Ștefan Gheorghiu”, București.

Disidența și emigrația

În 1978 publică prin intermediul agenției de știri Reuters o scrisoare critică la adresa regimului de dictatură din R.S.R.. Anchetat și expulzat din țară în 1980, se stabilește, împreună cu soția și fiul său, la Århus, Danemarca. Înființează editura “Nord”, care din 1989 va avea denumirea “Victor Frunză – EVF”. Editează revista de studii asupra fenomenului politic românesc: Alergătorul de la Marathon”. Publică o seamă de lucrări politice și istorice, între care eseurile consacrate drepturilor și libertăților omului, “Pentru drepturile omului în România”, Danemarca, 1982, și ampla lucrare istorică consacrată comunismului românesc „Istoria P.C.R.” Danemarca, 1984.

La începutul anului 1981 Securitatea avea intenția să-l asasineze și pe el, alături de Emil Georgescu, care lucra la Europa Liberă.[1]

Opera literară si istorică

După 1989, revine în România, unde tipărește o ediție jubiliară a poeziilor lui Mihai Eminescu. Pe lângă publicațiile editoriale amintite mai sus, este autorul unor volume de versuri (cum ar fi “Globul din stânga”, 1968), proză (“Privegheați lângă privighetori”, 1971), proză turistică („Muzeu Sentimental”, 1974)[2] teatru (“Marea gară nouă”, 1974), istorie (“Istoria stalinismului în România”, 1990, “Istoria comunismului în România”, 2000). Cea mai recentă apariție editorială: “Destinul unui condamnat la moarte: Pamfil Șeicaru” (EVF, 2001). În „Alergătorul de la Marathon” mai publicase texte referitoare la Pamfil Șeicaru.

 

 

„Astăzi e ziua ta…” : Victor Frunză

In 1978 publică o scrisoare critică la adresa regimului din Romănia. Este anchetat şi expulzat din ţară. Se stabileşte in Danemarca. Publică o seamă de lucrări politice şi istorice. In ianuarie ’90 revine in ţară. Astăzi, scriitorul Victor Frunză implineşte 72 de ani.

„Adevărul: principiul suprem”

In 1978 publică o scrisoare critică la adresa regimului din Romănia. Este anchetat şi expulzat din ţară. Se stabileşte in Danemarca. Publică o seamă de lucrări politice şi istorice. In ianuarie ’90 revine in ţară. Astăzi, scriitorul Victor Frunză implineşte 72 de ani.

„Mă uit in ochii altora ca intr-o oglindă şi mă văd cine sunt. Şi sunt nu cel care cred eu insumi despre mine sau cel care aş fi vrut să fiu. Am scris mai multe cărţi de proză, intre care una cred că este deosebită («Fire de aur pe blană de oaie – din povestirile natelei»), incerc să scot din necunoscut scrierile politice ale prea puţin fericitului Pamfil Şeicaru (după ce am scris «Destinul unui condamnat la moarte»), il transplantez pe H.C.

Andersen, sunt autor de teatru jucat şi nejucat («Marea gară nouă»), am pus pana in măna multor tineri, mi-am afirmat uneori opiniile politice, iar eu sunt pentru cei mai mulţi doar autorul unei singure cărţi («Istoria comunismului in Romănia»), pe care nu ştiu a căta oară o lansez (pentru că veni vorba, la Bookfest), in care acum textul este insoţit de zeci de imagini foto şi documente. Acesta sunt, din păcate! Parcă acele cărţi nici n-ar exista.

Am ales să fiu, pe deasupra, şi editor, dublat insă de scriitor şi nu de «om de afaceri», in ideea iniţială, de a nu mă injosi bătănd pe la uşi, ci de a fi liber, liber… Liber să spun adevărul – principiul suprem al existenţei mele – să nu fac compromisuri cu propria conştiinţă de nici un fel şi să-mi afirm ideile, care pot fi oferite astfel şi altora, şi deci ajutăndu-mi semenii.

Nu mi-a reuşit să fiu «om de afaceri» (inchipuiţi-vă, nu am nici măcar o rablă de maşină la editură). In schimb, celelalte două condiţii autoimpuse – scrisul demn, independent şi libertatea – mi-au reuşit de minune, şi in acest sens ii invit pe cei cărora le stau ca un ghimpe in talpă, da, ii invit să mă invidieze, pentru că am fost invidiat şi cănd nu mi-a fost bine, darămite acum, cănd trăiesc altă realitate. Aceasta dintr-un motiv simplu: mai mult decăt alţii am fost şi sunt fericit atunci cănd am reuşit să pronunţ in gura mare adevărul şi continuu să-l spun pentru cine are urechi de auzit.

Incolo, sunt un optimist: nu atăt pentru mine, căt mai ales pentru Romănia. Va veni o zi cănd piaza rea va fi doar o amintire. O spun cu aceleaşi cuvinte prin care prevesteam sfărşitul dictaturii: sunt sigur de viitorul romănilor (nu pe alte meleaguri, ci in spaţiul naţional!), cum sunt sigur că măine va răsări soarele! Cu o singură rezervă: nu ştiu dacă acest soare va răsări in timpul generaţiei actuale! Şi asta pentru că in Constituţie incă nu a fost inclus acel articol simplu şi miraculos, care sună astfel: Dumnezeu iţi dă, dar nu-ţi bagă in traistă!”

….  „Astăzi e ziua ta…” : Victor Frunză

Lasă un răspuns