Adevarul de azi : Varzaru „Rămân la Viborg încă doi ani!”

7
412

Extrema echipei naţionale a României a infirmat zvonurile conform cărora s-ar reîntoarce la Oltchim, dezvăluindu-ne că a semnat recent prelungirea contractului cu Viborg. După patru ani petrecuţi la campioana Danemarcei, Cristina Vărzaru s-a ataşat de colegele sale de la Viborg şi nu ia în calcul niciun transfer la o altă formaţie până în 2011.

Adevărul Sporturi: Simţi o încărcătură emoţională aparte pentru că trebuie să te duelezi cu multe dintre prietenele tale?

Cristina Vărzaru: Normal. Este doar a doua mea participare în această fază a Ligii Campionilor şi este unul din cele mai importante momente ale carierei mele. Faptul că joc contra fostei mele echipe face ca totul să fie şi mai special.

Lumea este curioasă să afle care îţi este viitorul. Când te întorci să joci în România?

Mă simt foarte bine în Danemarca şi, momentan, nu am absolut niciun motiv să plec de aici. Colegele, conducerea şi oamenii din oraş sunt OK.

Tocmai am semnat prelungirea contractului cu Viborg pe încă doi ani şi îmi doresc mult să mai câştig un trofeu al Ligii Campionilor.

Te-ai gândit să te stabileşti definitiv în Danemarca?
…. adevarul

7 COMENTARII

  1. Aviz lingusitorilor,chiar daca are ceva ani aici nici ea nu vrea sa se stabileasca definitiv in danemarca,le ia doar banii si se intoarce acasa.Despre conducere si oamenii din viborg nu a scapat si ea un excelent sau alt superlativ,a zis doar ca-s ok ca nu era sa-i injure in fata.Doar ruptii de foame vin sa se stabileasca aici definitiv si mai zic ca pleaca din romania din cauza necinstei.

  2. mei rumunski..pai nu toti sunt lingai sa foloseasca superlative cand vorbesc de sef sau de colegi…te.ai bagat si tu ca musca in c…l calului, sa comentezi ceva, ca in rest nu cred ca ai inteles ceva din articol..sa fii sanatos ofticosule…

  3. Ai dreptate sa incerci sa scapi de rumunski,cred ca tu esti vreo corcitura americano-norvegiana.Dar fii sincer,tie foame tare? Poate te-ai mai scos cu pastele asta ca din cartofi si fasole nu prea iesi……..Iar cand iti place ceva mult nu zici un simplu ok care e mai mult neutru decat pozitiv ,desteptule.

  4. @rumunski: hahahahha citez :”ok=mai mult neutru decat pozitiv”(esti bomba!!!)de ce crezi tu ca in Romania, i-ar „placea mult”?…hai sa te ajut putin, ca vad ca iti place filozofia pe langa subiect…

    O.K. /ochei/ adv. de acord! (foarte) bine! (< amer. OK, abr. din all correct), sursa DEX-online, foloseste-l cu incredere ca nu dauneaza sanatatii...haide by, nu-i nimic stim ca ai vrut si tu sa te faci auzit...

  5. N.am zis ca vreau sa scap de romani, ci doar de oameni ca tine…care gandesc ca vin aici sa munceasca – „sa le ia banii astora” (citez) si sa se duca in Romania sa se „dea in barci”…Si, apropo, nu e cazul la mine de fomista, nu de alta, dar cantaresc doar 45 kg si ma hranesc cu salate…he he he

  6. Ai inteles ce am vrut sa zic cu neutru nu trebuie sa o faci pe desteapta.E greu sa te dezobisnuiesti daca salata ai mancat si in romania ca doar atat iti permiteai.Si nu inteleg de ce genul tau care pretinde ca vrea sa scape de genul de roman cum sunt eu intra si polemizeaza in continuare pe situri de genul asta.Daca esti superioara cum crezi citeai ce te intereseaza pe danemarca.dk si asta era tot.Dar a trebuit sa intervii aiurea ca nu te poti abtine,ceea ce dovedeste ca nu esti mai breaza decat cei de care vrei sa scapi,ba din contra.

Lasă un răspuns