AMBA se întoarce cu un alt comunicat despre industralizăişăn si coperăişăn. Vizită de lucru a unei delegații române din domeniul agriculturii și pescuitului la Copenhaga

0
69

În perioada 24-27 octombrie 2015, o delegație oficială condusă de domnul Ioan Uțiu secretar de stat în Ministerul român al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a efectuat o vizită de lucru la Copenhaga. Delegația a fost formată din oficiali din instituții publice cu mandat de  reglementare a sectorului agricol și piscol, respectiv: domnul Marian Chiriac, președinte al Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, domnul Simion Nicolaev, director al Institutului Național de Cercetare Marină și domnul Eugen Cătălin Platon, director general ROMFISH.

Scopul deplasării a vizat stabilirea și consolidarea contactelor bilaterale în vederea identificării de noi domenii de cooperare în sectorul agricol și piscicol din România și Danemarca, în baza acordului semnat de cele două state în 26 februarie 2013 privind managementul producției zootehnice.

delegatie_mect_2

Programul vizitei delegației române a inclus: seminarul “New developments and innovation in fisheries and aquaculture”, organizat de Misiunea diplomatică română din Copenhaga în colaborare cu Eurofish, întrevederi bilaterale cu oficiali din instituții publice (Ministerul Mediului și Alimentației), organizații ale fermierilor (Consiliul danez pentru Agricultură și Alimentație) și  mediul de afaceri (președintele companiei DCHI), precum și vizite la ferme piscicole din Stege și Taastrup.

Lasă un răspuns